miercuri, martie 21, 2012

Gloanţele

Era începutul la 5 când am venit de la lansare acasă. Am pătat scurta cu pix. Caut Fairy şi nu găsesc, îmi trebuie să nu afle mama despre asta, scurta e nou-nouţă. De pe drum îi scriu mesaj "Te iubesc" şi semnul exclamării. O hrănesc pe Cipi şi aprind calcultaroul să-mi pun HIM pentru ca să-mi aduc aminte de vremurile când aveam 15 ani. Zbârnâie telefonul, zbârnâie şi mă bucur, pentru că sună el şi spune cu voce foarte pasivă "Şi eu te iubesc". Îl întreb cum i-a trecut ziua, ce-a făcut, povestesc că eram supărată pe Dudu, pe egoism, pe zile grele. El tace şi respiră în receptor. Simt de parcă vorbesc în gol, într-aşa un gol... Întreb politicoasă "Cum ţi-a mers ziua, scumpule" şi aud un monolog întrerupt de "îhî"-urile mele cum a împuşcat el, cum a nimerit ţelurile, ce-a mai făcut la catedra militară. Eu tac şi îngân din când în când şi mi-e greu, mi-e aşa de greu. Nu pot să-i provoc nici un fel de sentiment, e aşa de cimentuit şi plictisit, mi se face silă de tonul în care vorbeşte, vreau să strig odată "Nesimţitule, oare nu simţi nimic?! Întreabă-mă ce fac, dezmiardă-mă, am nevoie de vorba ta caldă, prostule! Oare nu te duce capul că nu mă interesează pistoalele tale, că mi-e silă că-ţi apare entuziasmul în voce doar când vorbeşti despre gloanţe?! Ce dracu' se întâmplă între noi?!". Dar spun "Bravo, sunt mândră de tine" şi el alungă cuvintele mele ca pe-o muscă "Mai lasă şi tu...". Încep să-i spun că tre să-mi caut de lucru, trebuie să duc la rectorat cererea pentru practică şi nu ştiu unde să merg, nu ştiu unde s-o apuc şi mă simt pierdută, mă simt mică cât o fărimitură din plăcinta cu cartofi de la cantină. Mă simt foarte pierdută şi... Şi el spune "Ei... ce să-ţi spun". "Urează-mi succes... mă rog..." îi zic. Şi simt cum se mişcă în capul lui gândul "Du-te la dracu, du-te că vreau să mă odihnesc, du-te cu smiorcăială la mămica şi lasă-mă dracului. Şi-mi vine să strig la dânsu' "Am să plec de tot!!! Am să plec de tot, de tot, de tot, că nu vreau, nu mai vreau aşa, să-mi spui că mă iubeşti cu de-a sila!". Şi tăcem mult, un minut plin, 60 de secunde, multe milisecunde, multe tăceri. Apoi el spune "Pa." şi închide. Eu mă uit la romaniţa de pe ecran, mă uit şi tac, şi suspin o dată, de două ori şi...

Mă simt mică ca o fărimitură. Mă simt foarte singură şi în capul meu răsună gloanţele.

2 comentarii:

  1. Spune-i ce simti. Poate nu are de unde sa stie daca nu ii spui. Poate zgomotul gloantelor l-a acaparat pe cel al inimii.

    RăspundețiȘtergere
  2. Buna ziua,

    Ma iertati ca va deranjez .Vin cu rugamintea la d-voastra sa scrieti un articol pe blogul d-voastra si sa distribuiti mai departe pe facebook despre mama mea, Gabriela Tudorache care este foarte bolnava . Este diagnosticata cu meningiom , o tumoare cerebrala care i-a afectat vederea si trebuie sa se opereze cat mai repede la o clinica din Germania unde ni se cere 35 000 EUR plus cheltuieli de cazare si transport .

    Viata si vederea ei depind de aceasta operatie , iar mie si fratelui meu ne este foarte greu sa o vedem cum indura zilnic cumplitele dureri de cap si ametelile .Timpul nu ne permite sa asteptam si va rugam sa scrieti un articol despre cazul ei . Mai multe detali le gasiti pe http://gabrielatudorache.blogspot.com/. Sau ne puteti contacta la nr de tel. 0724342082. Va rugam , daca sunteti de acord sa ne lasati si un raspuns .
    Va multumesc din inima pentru sprijinul acordat.

    dumitru_gabriela31@yahoo.com

    RăspundețiȘtergere