Să ne pupăm cu protivogaz

Zilele astea primisem bonus 400 de mesaje pentru 3 zile. Minte sovietică: să cheltui toate mesaje că doar dacă nu le cheltui se pierde bonusul şi apoi îi jale. Mă rog, am cheltuit doar 60. Culmea! nu mai ştiam cui să scriu. Stăteam cu mobilul în faţă şi căutam în Contacts cui pwla mea să-i mai scriu ceva. Aşa, Adrian e în Germania, cu Alice nu mai vorbesc, cu Alina din 116 nu are sens, Anei-Maria îi voi scrie mai târziu, Adrei a şi uitat cine sunt şi tot aşa până am ajuns la V... Vlad (and there i lol'd), Vya (omg, asta e încă vie?) şi FIN. Apoi, că tot îmi era milă de bonusul necheltuit, am început să iau numere la întâmplare şi să le urez o iarnă fericită. Chiar mă gândeam, poate o să-mi răspundă cineva. But nope, hope in humanity level 0.

Mănânc foarte multe mandarine, iar oraşul are becuri, şi luminiţe, şi brad şi eu nu simt Crăciunul şi I don't give a fuck. Azi mergeam pe stradă (mi s-au rupt 2 nasturi din 5 la palton), afară e fleoşcăială şi plouă în cap şi e ud, iar în faţa mea mergea o bătrânică. Era în scurtă roz. Am depăşit-o şi m-am oprit la semafor. Când s-a oprit lângă mine, m-ai n-am început să mă sufoc. Nu aveam aer, literalmente. Semăna atât de mult cu bunica mea, iar bunica a murit acum 2 ani şi juma'. Tocmai ascultam la căşti Ruska de Apocalyptica şi totul era aşa weird.

Nu m-am văzut normal cu Dima de vreo lună. Adică, am ieşit la Festul filmului polonez, dar mă rog, mie nu-mi plac ieşirile la film. Parcă te-ai văzut, parcă şi ai vorbit, dar de fapt aţi stat exact 15 minute în total: 5 minute până găsiţi rândul, 5 până se stinge lumina şi 5 până la staţia de troleu. Anul de învăţământ şi sesiunile transformă o relaţie în ceva extrem de formal şi plictisitor, când te suni o dată pe zi seara să spui ultimele noutăţi şi "noapte bună", să spui de 2-3 ori "mie mi-i dor" sau "te sărut" şi când discuţia nu se leagă şi e exact ca pe 9gag: that awkward moment when... Şi apoi se miră naivul de ce n-am eu dispoziţie. Cu toate că mi-i dor, nu vreau să mai răspund la telefonul ăla, pentru că va urma un fel de tăcere penibilă. Noi ne pierdem identitatea şi simţurile în vălmăşeala asta. Ne pupăm cu protivogazuri.

PS: mi-i dor de cei plecaţi la Timişoara. Vreau la cenaclu.