sâmbătă, decembrie 31, 2011

S-a dus şi anul ăsta

1 au reacţionat
Well, a mai trecut şi anul ăsta şi a fost prea lung ca să-mi amintesc cum a fost. Anul ăsta am dat bacul şi am intrat la facultate, credcă a fost decisiv, nuştiu. Am avut destule succese ca să mă mândresc de mine şi am făcut şi cunoştinţă şi cu o mulţime de oameni noi. Mulţumesc şi vouă că mi-aţi fost alături. am scris şi o mică leapşă ca să-mi amintesc ceva detalii despre anul care trece. Nu vă îmbătaţi prea tare, ar fi mai bine să ţineţi minte totul :) Un sfârşit al lumii  2012 fericit!
  • Mâncarea anului: Ha, chiar azi. Biscuiţi în formă de oameni de zăpadă.
  • Băutura anului: forever tea de ăla de la Nika în pliculeţe piramidale.
  • Party-ul anului: de ziua Nikăi :D me gusta
  • Patul anului: cel din Slovenia după 5 zile în autobuz! şi cel al lui Dima, bineînţeles.
  • Piesa anului: Pink Noize Waltz de Diablo Swing Orchestra. Am avut multe descoperiri muzicale anul ăsta.
  • Site-ul anului: 9gag!
  • Blogul anului: Fata de pe o nouă stradă
  • Ruda anului : Mama
  • Gafa anului: talking again to my ex
  • Prietena anului: Milonikarika :D o nou om cu care m-am împrietenit - Dana Vekvert
  • Iubitul anului: sună cam straniu. adică ce mă, tre să-l schimb anual? well, my year started with this great guy. sper că va fi alături şi la anul şi la mai mulţi ani înainte.
  • Îmbrăcămintea anului: fusta. n-am mai purtat niciodată atât de des fuste.
  • Excursia anului: Celje-Venice-Parma-Viena-Lubljana-Prague
  • Vorba anului: mă-ta.
  • Sportul anului: trândăveala
  • Filmul anului: The Fountain
  • Cartea anului: manualul de jurnalism :D Edgar Poe.
  • Parfumul anului: Slip Into, Avon.
  • Jocul anului: Phantom of the Opera din hidden objects.

joi, decembrie 15, 2011

Tree of life

11 au reacţionat
Notă: rulaţi până la sfârşitul postării pentru a accesa muzica de fundal şi apoi citiţi.


Avea soarele blocat în păr. Şi-l avea şi în pupile uneori, dar în ochi soarele e mai greu de reţinut. Totuşi, dacă izbuteşti, merită. Era la staţia de transport public, aştepta autobuzul 35. Avea în mână un caiet cam jerpelit. Tot timpul să ştiţi că cele mai durute fraze sunt scrise la sfârşit de caiet aşa ca să nu le vadă nimeni. Păi da, avea un caiet jerpelit cu un peisaj montan, din alea suedeze sau irlandeze pe care se întrezăreşte o cabană între dealuri veşnic verzi, rupţi din legende despre Valhalla. Se uita la caiet şi se întreba cum e să trăieşti într-o astfel de cabană singur, în munţi.
În caiet ea scria un fel de jurnal al emoţiilor, al stărilor, al nu-ştiu-ce-urilor. Îl învârtea în mâini. Alături stătea o bătrânică cu obraji ca textura foii mototolite. Cu bastonul cioplit de mână dintr-o creangă ea număra un ritm şi pălea cu el asfaltul. Nişte furnici alergau speriate de baston. Era o toamnă destul de caldă. Alături vuia un fel de absorbitor de mirosuri de la barul din stânga ei. S-a ridicat şi a făcut vreo cinci paşi în direcţia opusă absorbitorului. Vuietul lui a devenit mai înalt şi cu cât mai mult te îndepărtai de el, cu atât mai piţigăiat suna. Parcă era o rachetă. S-a aşezat apoi pe scaun şi vuietul a redevenit jos. De la el puţea a fum îmbinat cu miros de pârjoale. Şi-a căutat insistent în mp3 cântecul trupei Gândul Mâţei „Cotlete cu goroh”. Dădea din picior. Şi-a pipăit castanul din buzunarul stâng unde erau şi 15 lei pentru bilet. Nu ştia la sigur cât costă. Dacă nu avea să ajungă, urma să meargă pe ascuns sau să se târguiască. Ea putea.
Era vreo trei după-amiază. Probabil avea să se întoarcă pe întuneric acasă. I-a venit autobuzul. Băbuţa cu furnicile s-a ridicat şi ea.
-Drăguţo, mergi şi tu la Ialoveni?
-Da.
-La neamuri?
-La prieteni, - i-a răspuns.
-Ce ai în caieţelul cela?
-Tema pe acasă la matematică.
-Măi, măi, măi, ce fată deşteaptă.
-Matale nu ştii cât face biletul?
-Şinsprişi lei, drăguţo.
-Mulţumesc.
A urcat pe uşa din faţă şi i-a dat şoferului banii.
-Luaţi aşa, nu daţi bilet.
Şoferul cu ochi spălăciţi şi cam beţivi a zâmbit sexi, cum i s-a părut lui. Ea şi-a recunoscut faţa în retrovizor şi a zâmbit scurt şi foarte fals. S-a aşezat la fereastră, puse Radiohead şi a rulat caietul într-un tub. Alături s-a aşezat un nene de vreo 45 de ani de la sat. Oamenii de la sat tot timpul arată mai bătrâni decât cei de la oraş. Cu toate astea, cei de la oraş mor mai repede. El a urcat cu nişte pungi imense, o geantă mare chinezească de aia în carouri roşii şi cu ceva sub braţ. Peste ceva timp, ea simţi un miros nu prea plăcut de peşte.
Şoferul a pus radio Noroc şi ea a ascultat tot drumul cântece gen „99 de cumătri” şi „Foaie verde cinci chiperi”, pentru că i s-a descărcat mp3-ul.
Nu mai era soare. Era un fel de amurg urâţel, neinspirat. Tocmai s-a gândit că înainte, când scriai pe google uvântul „amurg”, îţi dădea peisaje. Acum îţi dă doar postere cu film prost cu acelaşi nume.
A rugat să oprească pe şosea. Şoferul şi pasagerii s-au uitat puţin straniu dar, odată ce s-a închis uşa, ei au şi uitat de ea.
Era întuneric şi puţin cam frig pentru scurta subţire de pe ea. Câmpul se desfăşura în faţa ei absolut liniştit. Câmpul e cel mai sincer loc, în el nu te poţi ascunde.

A găsit un beţişor mai gros şi a săpat cu el o groapă mai măricică. Asta i-a luat ceva timp. A pus în ea caietul şi i-a dat foc cu bricheta. A aşteptat până arde tot, şi cabana suedeză de pe copertă inclusiv. A pus pe cenuşă castanul care-l ţinea în buzunarul stâng. Dacă va da o ploaie curând, acesta poate încolţi. I se părea inspirată ideea că dacă va creşte castanul mare, în frunzele lui va fi caietul ei. S-a întors puţin înapoi spre cea mai apropiată staţie de autobuze. Era întuneric de-a binelea. Mergea cu spatele la maşini şi luminile lor îi făceau o umbră lungă pe asfalt. Cu cât mai mult acestea se apropiau, cu atât mai scurtă devenea umbra, spre sfârşit aruncându-i-se înapoi în corp. S-a aşezat la staţie şi-şi reluase aşteptarea.

marți, decembrie 06, 2011

Să ne pupăm cu protivogaz

0 au reacţionat
Zilele astea primisem bonus 400 de mesaje pentru 3 zile. Minte sovietică: să cheltui toate mesaje că doar dacă nu le cheltui se pierde bonusul şi apoi îi jale. Mă rog, am cheltuit doar 60. Culmea! nu mai ştiam cui să scriu. Stăteam cu mobilul în faţă şi căutam în Contacts cui pwla mea să-i mai scriu ceva. Aşa, Adrian e în Germania, cu Alice nu mai vorbesc, cu Alina din 116 nu are sens, Anei-Maria îi voi scrie mai târziu, Adrei a şi uitat cine sunt şi tot aşa până am ajuns la V... Vlad (and there i lol'd), Vya (omg, asta e încă vie?) şi FIN. Apoi, că tot îmi era milă de bonusul necheltuit, am început să iau numere la întâmplare şi să le urez o iarnă fericită. Chiar mă gândeam, poate o să-mi răspundă cineva. But nope, hope in humanity level 0.
Mănânc foarte multe mandarine, iar oraşul are becuri, şi luminiţe, şi brad şi eu nu simt Crăciunul şi I don't give a fuck. Azi mergeam pe stradă (mi s-au rupt 2 nasturi din 5 la palton), afară e fleoşcăială şi plouă în cap şi e ud, iar în faţa mea mergea o bătrânică. Era în scurtă roz. Am depăşit-o şi m-am oprit la semafor. Când s-a oprit lângă mine, m-ai n-am început să mă sufoc. Nu aveam aer, literalmente. Semăna atât de mult cu bunica mea, iar bunica a murit acum 2 ani şi juma'. Tocmai ascultam la căşti Ruska de Apocalyptica şi totul era aşa weird.
Nu m-am văzut normal cu Dima de vreo lună. Adică, am ieşit la Festul filmului polonez, dar mă rog, mie nu-mi plac ieşirile la film. Parcă te-ai văzut, parcă şi ai vorbit, dar de fapt aţi stat exact 15 minute în total: 5 minute până găsiţi rândul, 5 până se stinge lumina şi 5 până la staţia de troleu. Anul de învăţământ şi sesiunile transformă o relaţie în ceva extrem de formal şi plictisitor, când te suni o dată pe zi seara să spui ultimele noutăţi şi "noapte bună", să spui de 2-3 ori "mie mi-i dor" sau "te sărut" şi când discuţia nu se leagă şi e exact ca pe 9gag: that awkward moment when... Şi apoi se miră naivul de ce n-am eu dispoziţie. Cu toate că mi-i dor, nu vreau să mai răspund la telefonul ăla, pentru că va urma un fel de tăcere penibilă. Noi ne pierdem identitatea şi simţurile în vălmăşeala asta. Ne pupăm cu protivogazuri.
PS: mi-i dor de cei plecaţi la Timişoara. Vreau la cenaclu.