duminică, martie 27, 2011

Rugăciune

1 au reacţionat
Mă rog Ţie, Doamne. Mă rog Ţie, ochilor tăi albaştri, pătaţi cu mici pete negre de proză a vieţii, ochi văzuţi de nenumărate ori, sărutaţi, adoraţi... În faţa Ta mă închin, Îţi sărut mâinile şi mă uit la tine, Doamne, cu toată iubirea de care e în stare o femeie. Şi eşti atât de real: inspiri, expiri, oftezi, mănânci, faci baie, fumezi, călătoreşti dimineţile cu troleibuzul, ţi-e frig, frică sau plictisitor uneori. Nu eşti nici măcar credincios; nici al dracului, nici al lui Christos. Dar eşti unicul meu adevăr, fericirea, durerea mea şi eu mă rotesc în jurul tău dansândă, în rochie cu trenă sidefie, fix ca fumul din ţigările tale. Eşti icoana căreia mă rog seară şi dimineaţă, forţa mea motrice, ideea mea, inspiraţia mea, îndoiala şi şovăinţa. Cine-s eu pentru tine, Doamne? Femeie atee ce-ţi luminează camera într-o după-amiază de primăvară, cea întinsă pe cearşaf îmbrcată în cămaşa ta, ruşinată de puterea ta gingaşă, sfâşietoare. Şi să te vadă cineva pe drum, n-o să-i treacă prin gând cine eşti Tu pentru mine. Eşti în sufletul meu cum e Zeus, Buddha, Allah şi Christos. Sunt păcătoasă, pentru că am alungat toţi dumnezeii lumii pentru ca să mă închin unui muritor. Te-am făcut din iluzii, din lumină, umbră, fire de metal, acid, fum, toporaşi, vopsea, iarbă, file din Nietzsche şi cântece păgâne. Şi eşti cel mai frumos dintre pământeni. Nu pentru că eşti sfânt, ci pentru că pur şi simplu eşti.

miercuri, martie 16, 2011

Fever

1 au reacţionat
Sunt fumul din ţigara ta, ies parcă alene, dar totuşi dansândă, în rochie cu trenă, albastră-sidefie, căreia tu i-ai aprins cu bricheta poalele. Îţi intru pe nări, pe gură, îţi umplu plămânii cu mine, cu esenţă de-a mea, plăcută, dar otrăvitoare. Ştii că te omor, dar nu poţi fără ca să mă fumezi regulat, dimineaţa pe drum...
Stare latentă.
Brusc mă scol şi încep să caut un câmp verde cu maci, să cânte Eos de Ulver nu din căşti şi nu din altă surs, ci din aer, direct din aer. Am să fiu unicul om de pe pământ, am să fiu mică, natura va domina, va fi pe locul ei adevărat, de cinste, şi eu am să mă simt mică, refugiată într-un colţ al lumii, iar soarele va apune în sus.
Tot ce trebuie e să credem. Visez. Mi-a venit să scriu toate cuvintele care-mi plac şi care încep cu litra "D". Detaşament, dimineaţă, distilat, drum, dor, discriminare, dormitor, dreptate. Whatever.
Nu există sens în nimic, tu singur creezi sensul ăla, fiecare lucru are o semnificaţie diferită pentru oameni diferiţi. Aşa cum uşa nu duce nicăieri, ea duce unde tu vrei să te ducă.
Tot ce-a trebuit, s-a scris demult, nu mai are rost. Asta e isteria unei pane de idei, când te justifici fără nici o armă în mână, că nu eşti tu de vină, aşa-i lumea, iar tu faci faţă cum poţi.
N-am trăit deja-vu-uri foarte demult, de vreo 5-6 ani. Eram mică şi tot timul vedeam ceva care parcă a mai fost văzut şi credam că eram clarvăzătoare. Acuma nu mai cred. De aceea vă spun încă o dată: tot ce trebuie să faceţi e să credeţi. Serios.
Eu ştiu ce trebuie să fac. De atâtea ori mi s-a spus că trebuie să cresc, că sunt copilăroasă sau naivă, sau, sau, sau.. Copiii au căzut şi au uitat, merg mai departe, iar pensionarii ţin minte orice căcat de 50 de ani în urmă. Nu vreau să-mi pierd naivitatea, mă ajută să trec peste căcaturi care mi le fac oamenii cu suflet de pensionar. De atâtea ori mi s-a spus "Grow up, blea". Aţi futut-o din capul meu, azi sunt eu şi câmpul de maci şi încrederea absolută că pe lume deja s-a scris despre tot ce s-a putut scrie.

PS: pentru cei se nu s-au prins: pană de idei. La tăţ ni-i greu (c)
PPS: ca să simţiţi starea:

sâmbătă, martie 12, 2011

Stuff

3 au reacţionat
Primăvara a venit aşa simplu, pe neaşteptate. Zile frumoase.
M-am distanţat de lume. Chestia asta mi-a venit în cap chiar acum, pe negândite şi singură m-am mirat de asta: m-am distanţat. Nu mai vorbesc cu Alice, deşi am făcut primul pas, ea n-a îneţeles... Nu vorbesc cu Doina, cu Monday, cu Nătărel, cu fratimiu Vitalie, cu gaşca veche a lui Vlad şi cu el inclusiv, cu Caro, nemaivorbind deja de Corina, Cristi, Roma. Nu vorbesc aşa des cu Mila, cu Rika. Mi se pare că unicii oameni care mai ştiu de mine ceva sunt Nika şi Dumitru. Şi mama, pentru că trăiesc cu ea. Gata. Faza interesantă e că multora nu le simt lipsa. E în ordine să fie aşa?
Am început un roman nou de-a lui Remarque, omul care cel mai bine face descrierile şi romanele de război. Nu ştiu, îl ador pur şi simplu, nu-i o lucrare de-a lui care să nu-mi placă. "Pe frontul de vest nimic nou", tragic şi aşa cum îmi place mie: emoţie bine descrisă.
Eu mă omor după Antimatter - Leaving Eden, mama şi-a scos de pe net o carte care tipa ajută să scapi vizual de vreo 5 ani şi stă în faţa oglinzii făcând mutre haioase :D În faţa mea stă un bucheţel mititel de ghiocei de la Dumitru şi azi e penultima zi a vacanţei. Pity.
Vreau la şcoală, dar vreau doar să umblu acolo, fără lecţii, fără nimic. Deşi nu mi-ar încurca lecţiile alea, dar numai nu teste, teme pe acasă, nimic. Mai ales că acum e aşa bine afară, cui îi trebuie şcoala aia?!
Mai în scurt totu-i bine. Să-mi trăiţi.

marți, martie 08, 2011

How to break a heart

3 au reacţionat
Pentru că suntem adorabile, rele, frumoase, fermecătoare, sufletiste, cinice, ironice, geloase, indiferente, iritante, gingaşe, nebune după haine, bijuterii şi pantofi, citite, inteligente, pretenţioase, supărăcioase, copilăroase, capricioase, colorate, rafinate, ingenioase, efervescente, sarcastice, prosteşti, naive, băieţoase şi geniale. Pentru că suntem fete, domnişoare, femei. Felicitări, scumpelor :*
Mi-a spus că mă iubeşte şi eu stăteam cu ochii cât 2 cepe şi un sfert. Şi-am trântit "mulţumesc". Mda.
Instrucţiune

marți, martie 01, 2011

The Dawn

1 au reacţionat
Sunt fericită!
Sunt zile când vreau să stau cu cana de ceai în mână, să mă uit cum răsare soarele de la etaj, cum colorează cerul într-un oranj aprins (acuş vă bag şi poza făcută din fereastra mea), cum pleacă ciorile din centrul oraşului spre lanurile de grâu, sau spre suburbii unde este mâncare, iar seara se întorc înapoi la căldura sintetică a oraşului. Sunt zile când vreau să trândăvesc, să mă uit la filme încâlcite dealde Butterfly Effect sau Mr. Nobody şi să pun mintea în mişcare, sau la filme vechi ca "Patului lui Procust" cu scena aia de sex filmată de sus, frumos, artistic, că nici n-ai spune că e Moldova Film. Dar unt şi zile când vreau să beau, să fumez, să mă apuc de totul ce-mi stă sub labă, să mă rup, să scot pe cineva din minţi. Acuma vreau să nu fac nimic, să beau vin, să fumez Malboro albastre, de alea speciale, să mă uit la un film încâlcit şi să-mi bat joc drăgostos de un cineva special. E o îmbinare de stări de-a mele de agregare. E diferit. E aşa cum n-a fost demult. Ba nu, e altfel. E începutul. The Inception, cică :D

Hey, it's the first day of spring, dudes! Repede iese iarba verde şi ieşim la băut din badâgi diret afară. Există fericire pe lume.