miercuri, decembrie 29, 2010

The best is yet to come

2 au reacţionat
Iată că-i capeţ deja şi cu 2010, copii. Sărbători fericite şi la mulţi ani! Iertaţi-i pe toţi pe care aţi fost supăraţi, băgaţi piciorul în lucrurile neînsemnate şi prindeţi kaif de la vacanţa noastră scurtă.
Anul ăsta eu:
- m-am îmbătat ca o jită prima dată în viaţă.
- prima dată am călătorit peste hotare.
- am intrat la cenaclu literar.
- am făcut majoratul şi pot să fac legal ce vreau.
- am fost fericită.
- am pierdut oameni dragi şi am cunoscut alţii care au şansa de a deveni dragi.
- am încercat să nu mă cert cu nimeni.
- mi-am revăzut o prietenă cu care n-am vorbit 2 ani.
- m-am despărţit.
- mi s-a anihilat starea.
- am lăsat de 4 ori fumatul :D
- totuşi m-am lăsat.
- mi-am vopsit părul prima dată în viaţă.
- am cumpărat comp nou.
- mi-am făcut facebook.
- am rămas satisfăcută de anul ăsta.

Vouă vă doresc să rămâneţi aşa cum sunteţi. Fiţi cuminţi şi la mulţi ani!


miercuri, decembrie 22, 2010

When the madness stops you will be alone

4 au reacţionat
Parcă nu mi-aş găsi locul, serios. Alerg după propria coadă, mă apuc de toate lucrurile odată şi le las, pentru că nu mi-e interesant nimic. Mi-a scris Aurelia de dimineaţă, a spus că e nice textul, dar l-a criticat mai mult decât l-a lăudat. Sure, critica este ceva firesc dar GOD, cât de mult nu-mi place să fiu criticată. Deşi am vrut să par apolitică, ea mi-a sugerat să bag înapoi citatul care l-am omis şi m-am simţit kinda yay, pentru că ştiam că e la locul lui şi parcă rupeam din mine când trebuia să-l scot. A aflat ea de undeva şi eu chiar ştiu de unde. Nu am vrut să ştie cum decurg pregătirile mele, la ce mă gândesc, ce omit şi ce adaug dar, well, a avut grijă cineva pentru mine. Nu-mi trezeşte nici un fel de anger chestia, dar cum am fost sociopată, cred că m-am afundat şi mai mult în starea asta.
Mă ocup de text acuma, dar îmi pare atât de bun cum este, că nu vreau să schimb nici o virgulă acolo, nimic. Nu e cel mai bun text al meu, mai ales că miroase a şcoală, unde te pune să scrii la comandă, dar îmi place de el.. Dar asta e, plm. O să intru la jurnalistică unde numai asta şi tre să faci -  să scrii la comandă. Nu-mi închipui unde dracu' să mă mai duc la studii, de aia asta e varianta cea mai bună. Toate neamurile mele stau cu straight face şi mă condamnă într-o linişte apăsătoare: "Nu trebuie să te duci la jurnalistică, îţi vei strica viaţa". DA, am să mi-o stric, dar măcar voi fi mulţumită de stricăciunea asta! Decât să mă duc undeva unde vrea mama, vărmio, mătuşmea, pisica loc ori tata (căruia de fapt îi e totuna), mai bine mă duc unde vreau eu.
E bine să fii redactor-şef, pe bune. Tot ce ai spus e ultima instanţă. Vreau să fiu şi eu aşa.
M-a sunat tata de dimineaţă din România, cred că. Lalala, cum tu, cum maică-ta, cum kzdms, cum viaţa ta personală, cum şcoala. Ce să-ţi spun, tată? Că m-a lăsat omul meu cu care am fost 2 ani şi pe care l-am iubit ca o idioată? Că mama face picurători la spital pentru că are o tensiune de-a pwla? Că eu stau acasă în loc să merg la şcoală, pentru că nu vreau să-mi ştiu nota de la teză la geografie? Fireşte, n-am să spun asta. Am spus "tot normal, tata". Şi el: "Ei, Crăciun fericit, dară. Văd eu, poate mai trimit nişte bani curând". Mersi, serios.
Nu văd nici o perspectivă, sunt atât de obosită şi de, vorba moldoveanului, zaibită. Termin de scris aici şi mă apuc de "Lupta cu umbra". Apoi poate mi-or ajunge mâinile până la chestia aia de proză părăsită care vreau straşnic să o scriu, dar nu-mi ajunge vlagă. Trebuie să ies să beau astăzi cu Carolina şi cu Vikky, dar n-am nici 5 lei în buzunar. Am să admir subsolul Gălbenuşului, am să trag un gât de bere ba de la Vikky, ba de la caterpillar şi am să mă gruzesc aiurea din cauza propriei mândrii şi calităţii de a mă supăra repede.

sâmbătă, decembrie 18, 2010

Bătaie de cap

1 au reacţionat
A nins în Chişinăul ăsta de noroi, sur, plin de reminiscenţe sovietice. Zăpada a scârţîit cuminte sub cizmele mele cu toc gros de 9 centimetri, m-am suit în troleibuzul numărul 17 care era aproape pustiu şi am mers vre-o 40 de minute cu fundul pe un scaun sur de plastic, rece, cu căştile în urechi în compania unui cuplu de boschetari de la care puţea a spirt şi "podiezduri". Am ieşit din troleu la staţia spitalului oncologic şi am trecut drumul la liceul Nicolae Sulac, numele căruia îmi provoacă asocieri perverse. Azi nu ningea, eu mă duceam la olimpiada de engleză pe sector, absolut încrezută că nu ştiu nici o pleaşă şi că îmi pierd o dimineaţă minunată de sâmbătă categoric de-a pula. Am aşteptat în holul lor împuţit o oră şi jumătate şi eram cât pe ce să-mi bag ambele 'cioare şi să plec, când venise o vacă de profă şi ne-a spus să o urmăm. Am mai aşteptat dup aia încă vreo 30 de minute testul şi l-am scris în 25. Am trântit uşa, am mers înapoi pe acelaşi hol observând pe perete la rubrica "Mândria şcolii" fotografia unui porifer pe care l-am întâlnit anul trecut la olimpiadă de istorie şi care-mi ceruse account-ul de pe odnoklassniki pe care, evident, nu-l am. Am spus că i-l dau numaidecât şi am ieşit înaintea lui.
Din cauza aşteptării absolut inutile şi stupide am scăpat corul. I-am telefonat dirijorului şi i-am spus chestia, după care am ajuns home iar maicămea a început să-mi ţipe că a dat 2000 ş ceva pe paltonul meu nu pentru a-i coase nasturii la loc şi nu pentru a observa abia acum că buzunarele sunt cusute de-a oaia. I-am ţipat înapoi că sunt obosită şi că în loc să-mi dea ceva de crăpare ea îmi ţine morală pentru lucru care în genere nu depinde de mine. S-a dus la piaţă, iar eu am făcut bradul de Crăciun. Yeah, agnostic caruia îi place bradul.
Mi-am făcut ceai şi m-am aşezat cu Clipa în labă. Am citit, uneori mi-a părut rău că mie nu mi-a venit aşa ceva în cap, alteori am remarcat ceva banal. Bine că există banalul, fără el originalitatea ar înceta să fie originală.
Tired. M-aş culca la ora 8. Nu ştiu cum cam boţit am încheiat.
Aiurea zi.

vineri, decembrie 17, 2010

Don't look back

3 au reacţionat
Ninge mărunt şi pentru prima dată în viaţă mi s-au pus fulgi pe gene. Ninge cu flori de cireş, ţepos şi rece...
Am dat azi ultima teză care a fost la geografie. Nu mă gândesc mai deloc la rezultate. Anul ăsta şcolar mi se dă mai uşor ca precedenţii ani de liceu şi asta mă miră. Deşi, dacă mă gândesc bine, nici asta nu mă prea atinge.Tot dorul meu s-a cristalizat.
Aş vrea o cană de ceai fierbinte, să-mi ardă faringele şi esofagul. Vreau să rămân tot aşa de pesimistă cu mă face iarna. O să vină vacanţa şi eu nu voi şti ce să fac, unde să ies şi am să citesc multe cărţi. Nu vreau să ştiu ce-o să fie de Anul Nou.
Am găsit liniştea şi m-am regăsit pe mine tocmai acum când tu nu mai eşti.
Berea la Galben s-a scumpit cu 2 lei, iar Placebo cântă "Follow the cops back home", cântec de la care miroase a nostalgie de asta neacoperită cu nimic şi ascultând îmi vine să mă pornesc la tine, să te îmbrăţişez şi să zic că ai fost cel mai bun om din viaţa mea. În loc de asta mă bag mai adânc între perne şi mă uit cum ninge valuri... valuri...
Hai cu mine să bem un ceai.

miercuri, decembrie 08, 2010

Sober

5 au reacţionat
Scriu repede ca să nu-mi pice iară netul. Ceva e cu netul meu. Este conexiune, compul nu vede conexiunea. Eu stau cu degetul în cur pen' că un moldovan addicted la internet n-are ce face acasă :D Normal că de învăţat nu m-am dus să învăţ.
Dude, a fost o zi ORIBILĂ.
Îmi urăsc consătenii, îmi urăsc şcoala, îmi urăsc profii şi urăsc când cineva mă presează şi-mi sspune cum să trăiesc, sau mă judecă fără a şti nimic despre mine şi familia mea.
Chestia e că nu am dat bani pentru o oarecare broşură pentru BAC la engleză. Simplu: nu mi-a dat mama bani. Nu cred că era aşa de catastrofal. Am fost învinuită de profă că am mamă care-şi bagă cioru în mine, că am crescut agresivă, rea şi tirană. De ani buni n-am plâns la şcoală, dar chiar în timpul notaţiei astea trebuia să-mi bufnească lacrimile alea blestemate şi încă pentru că o curvă răsfutută de "fotomodel" de la mine din clasă a binevoit să-mi intre în suflet şi să-mi comenteze fiecare cuvânt în timp ce mă certam cu profa', spunându-mi "Ţie demult îţi trebuie la psihiatru, eşti bolnavă mental, nu coşti 2 bani". Pe dracu', eram gata să mă înşfac drept în floacele ei alungite. Să-mi vâr tot ce se poate, te urăsc, şi pe tine şi făţărnicia ta, şi profa' care pe urmă s-a dat cu curu' la gard, şi tot tot tot. Serios, n-am fumat până acuma la şcoală, dar am ieşit din cabinet de parcă eram nebună, am cerşit o ţigară de la Livia şi am fumat-o frumos în zateag până la filtru. Eram atât de nervoasă, atât de...rawr!
Am întâlnit-o pe Alice pe drum, era cu tatăl său, mirosea frumos şi era moale. M-am calmat un pic şi m-am dus să mă plimb pe coridoare în şcoală. Şi era numaidecât să mă prindă profa' şi să-mi ţină încă o notaţie despre viaţă. S-a dat cu curul la gard, "Felicia, eşti prea sensibilă". Eu de aici "Sure, doam' profsoară" da' de acolo "Fute-o, fute-o blya din faţa mea!". Am mai stat o lecţie, şi am fugit home. Şi acum îs mai jos de nivelul podelii.
Serios, poate sună copilăros, dar e unica mea metodă de a mă descărca. Vreau să postez asta, ca atunci când îmi va trece, să pot recitit articolul şi să zic că mi-i pohui.
Promit, e ultimul meu articol unde fac abuz de cuvinte uncenzored.
Dudes, vă urez să nu aveţi never aşa zile când şcoala vă face să plângeţi.
PS: am avut marea tentaţie de a-i suna lui Vlad. N-am sunat. I'm a big girl.

joi, decembrie 02, 2010

Clockwork in my head

3 au reacţionat
Ninge. Cândva în ziua de 1 s-au unit principatele române şi tot în ziua asta a apărut primul album Dimmu Borgir. Da' pe 2 eu stau cu cana de yoli în labă şi cu o piceană în gură şi tapez cu un deget postarea asta.
Ninge, iomana. Adică cum să-ţi spun: lunec şi-i frig la picioare. But it's very sweet.
Mi-am cumpărat vopsea de păr, sâmbătă îmi zamutesc un păr roşat şi trăiască schimbările spre bine. Azi mi s-a dat olimpiada la engleză. Şi am aflat că ştiu ceva, dar nu tot. Încă o chestie: ni s-a dat la limbă un fel de test care pregăteşte pentru BAC şi eu am avut o senzaţie de epic fail, pentru că era condiţia "Comentaţi de ce s-au pus virgulele în propoziţia cutare şi cutare". Eu mi-am strâns frumos maxilarul de pe masă şi am stat bine şi m-am gândit că eu nu am ce face la jurnalistică chiar şi cu un car de talent dacă nu am idee de semne de punctuaţie (presupun că şi aici le-am greşit sau nu le-am pus). Aşa că vom face o călătorie prin timp la clasele a 7-9 (adică ne rugăm la Mila să luăm Memogimul) şi zubrim tot ce nu ne-a învăţat Turba Pascal (a nu se încurca cu program de la informatică).
Mâine mă duc la cenaclu. Ieri am primit o însărcinare de la Aurelia precum că ar trebui să caut cât mai multe imagini cu lupte, bătălii, revoluţii, războaie pentru noul număr a revistei. Şi eu aşa "Ei, fignea". Şi când colo, abia mi s-au adunat 26, pe când am nevoie de nu mai puţin de 55. Repede ne punem la lucru.
Ieri mi-a scris el, cică "happy first snow, don't get cold". Ar fi fost drăguţ (şi aşa şi este), dacă n-ar fi atât de trist.
Am ajuns la mijlocul sezonului 4 de la House M.D, aştept următorul episod SPNT, aş vrea să sa4cuiesc mâine şcoala, da' nu mi-i a da pe urmă de una singură testul la istorie. Aş vrea să trec mai repede de teze, să am vacanţă, să mă văd cu cine trebe, să sărbătorim anul nou şi să-l uit, să-l uit pe 2010 cât mai repede posibil şi să fac ceva cu viaţa asta.
Am fost la teatru cu menu Nika la "Uşa" de Vişniec. Sală mic cu 50 de scaune, 3 actori, muzică debilă şi suflet. Da, îmi plac postmoderniştii. M-aş mărita cu fiecare din ei :D
Mi-e trist şi mi-e frig. Mi-e dor de 6 decembrie 2008. Eram tineri şi a fost prima zi a epopeii noastre. Am să mă duc luni să comemorez ziua asta cu o bere. Dacă ai fi fost cu mine, am fi avut alt scenariu...