marți, august 31, 2010

A hard year begins

4 au reacţionat
Fraţilor! Să fiţi tari încă un an! Mâine e ziua doliului naţional a elevilor din toată lumea!

sâmbătă, august 28, 2010

Another day

10 au reacţionat
'Cause without your love my life is nothing but this carnival of rust
Ce să vă spun, dragii mei invizibili? Dacă toată vara a fost de-a oaia, acum tocmai a venit săptămâna aia ca lumea, iar când te uiţi, deja e 1. Ce-o ă fac eu pe 1? O să merg la liceu, o să plătesc iar parale pentru şcoala aia care mai că nu se risipeşte tipa pentru substanţe în cabinetul de chimie, dar de facto - pentru aer condiţionat în sala de şedinţe a profilor. O să istiresc tip "OMG, OMG, OMG, anul ăsta am BAC, i will suck hard, Doamne ajiută-mă deşi deodată după BAC am să uit să m-ai ajutat". It will be a hard year, dragii mei.
Am băut săptămâna asta pentru 3 luni înainte. Straniu? Oh yeah, but who the fuck cares care-i de fapt motivul?
Am fost zilele astea la dendrariu cu Men, iar ieri la ţântic cu ambii Meni şi am băut pentru tinereţă floareee şi pentru că suntem împreună. My bests tu ză Rika, care acum e la munte. Şi, fetelor, vă iubesc mult de tot, deşi am fost ca un curechi murat ieri.
Să vă spun că am visat noaptea asta că era război. Ţin minte cum fugeam între oameni într-o direcţie şi chiar în faţa mea a exploadat ceva şi cădeau oameni, bucăţi, sânge aiurea. Am apucat-o în altă parte şi iar, şi iar, şi de fiecare dată când căutam o ieşire, chiar în faţa mea exploada ceva şi am rămas închisă într-un cerc de foc, până când el (şi clar că era el) m-a scos cumva de acolo. O, i-am visat şi pe Mihai cu Dorina. Când m-au văzut aveam impresia că le e straşnic milă de mine, muahaha xD. Nuş de ce erau în galben.
Mă simt singură de tot, de tot, de tot. Nu-mi iese nimic şi mă aflu într-o criză artistică. În schimb dorm bine, pap bine şi stric ochii la PC tot atât de bine.
Luni urmez să mă întâlnesc cu un om nou pe nume Dumitru, care sper să se înscrie deja live în cercul meu de oameni buni, iar vineri urmez să plec la expoziţia lui. Când mă gândesc că vineri deja va fi 3 septembire şi toată lumea va avea ore, îmi vine să scuip în faţă programul de învăţământ. Wow, la anu' voi fi studentă. Shit.
Tuturor celor care acum se află la 150 kilometri de Chişington: have fun, guys. I miss you all.
De pe 1 septembrie blogul trece la regim de toamnă. Din toamnă începe SPNT, din toamnă scade căldura, din toamnă începe corul, şcoala, mai puţine selisoveturi, mai multe situaţii de stress, mai multă "ovseankă" dimineaţa, mai mult glod şi mai multă satisfacţie de la viaţa asta, i hope.

luni, august 23, 2010

Cui îi e frică de Virginia Frost?

8 au reacţionat
Proză nouă. Vreau păreri.
Muzică: Wagner - Visul unei nopţi de vară.

Anotaţie 1: titlul e un cover de la o piesă de teatru cu denumirea "Cui îi e frică de Virginia Woolf?". Nu cred că se potriveşte chiar bine cu nuvela, e o versiune pilot. Aşa că aştept şi ceva sugerări de titlu, pentru că mie nu-mi vine nimic bun în cap.


Anotaţie 2: e cea mai lungă nuvelă de-a mea şi nu sunt sigură că cea mai bună. Scrisă în stil noir. Zic încă o dată: vreau păreri scrise concret, critică pozitivă şi negativă şi nu numai reacţiile bifate de jos. Mulţumesc anticipat.


Mergea atent, privea sub picioare ca nu cumva să calce unde nu trebuia. Stradela pavată devenea din ce în ce mai îngustă, nu mai desluşea lumina şi mergea la o adică. Simţea un miros pronunţat de mucegai şi auzea sunetul specific al şobolanilor. Ochii lor roşii spălăciţi îl urmăreau în întunericul umed, aproape material. Stradela făcu o cotitură şi-l scuipă pe o stradă mai largă, la fel de murdară, pe care însă luminau mat câteva felinare unsuroase şi alocuri sparte. În coşurile de gunoi stăteau câţiva motani. Unul şi-a îndreptat ochii spre om. Un singur ochi galben, mai bine zis. I-a trecut un fior de dezgust. A scos un colt şi a tras în motan. Păşi liniştit mai departe, stârnind lătratul câinilor pe toată strada. După colţ a dat de canal. Apa murdară care mirosea a bâhlit i-a creat o dorinţă instrantanee de a fuma. A scos din buzunarul stâng al pantalonilor chibritele şi a aprins ţigara scoasă din buzunarul cămăşii. În lumina chibritului i s-a văzut faţa pentru câteva clipe. Avea ochi căprui, extrem de calmi, mai mult nepăsători, nas lung, puţin coroiat, buze de o formă perfectă, la moment strâmbate, posibil, din cauza apei puturoase; părul scurt, puţin ciufulit, şaten. Era nebărbierit, dovadă a unui  drum lung parcurs până aici. Înălţimea la care se aprinse chibritul am fi putut s-o considerăm ca înălţimea lui aproximativă. Era înalt, cam la vre-un metru şi optzeci şi cinci, posibil slab. În chema Richard Graves. A mai stat ceva timp fumând lângă canal, apoi ăşi luă de jos bagajul şi porni spre cartierul în care ardeau cele mai multe lumini.
Se opri în faţa unei case etajate, cu draperii roşii la ferestre. Lumina care venea din interior era parcă beată, sângerândă trecând prin ele. Dar menirea ei adevărată era să pară pasională. Graves stătea în faţa unui bordel. A intrat ca la el acasă, cu tot cu bagaj. S-a apropiat direct de bar, la care stătea o femeie care părea a fi stăpâna bordelului, cunoscută între celelalte femei prin rochia ei  încheiată pe toţi nasturii, de culoare sură şi fiind machiată sumar.
- Bună seara, dragule. O blondă, două? Poate o roşcată?
- Un pahar de Jackie, madame. Apoi mai vedem.
- Cum vrei, dragule.
Suspicios, stăpâna îi întinse un pahar de Jack Daniels şi Graves l-a terminat dintr-o înghiţitură.
- Demult prin părţile astea, băiete?
- De juma' de oră.
- Repede ai mai ajuns pe aici.
Au tăcut ambii. Stăpâna stătea pe ace. Graves a mai cerut un wiskey.
- Demult deţii afacerea aici, madame?
- Sunt vre-o 20 de ani.
- Şi merge bine?
- Dragostea oricând se vinde bine, băiete. că-i război ori că-i pace. Şi viaţa e grea mai tot timpul: fetele singure vin. Poate totuşi vrei una?
- Dă-mi una care o găseşti de cuviinţă, nu-mi pasă.
Femeia n-a mai văzut aşa bărbat până acum: căruia să nu-i pese cu cine se culcă. Dar, evident, nu o privea.
- Julie! - strigă cât o ţinea gura.
Cea care se presupunea să fie Julie, s-a dezlipit de un client beat şi ridică o sprânceană.
- Vino, nu te holba la mine!
Julie s-a ridicat graţios. Avea părul şaten, des, ondulat, ochi căprui, era bine făcută şi calmă. Era cea mai scumpă dintre prostituate. Stăpâna nu pierdea ocazia să facă bani.
- Bună. Nu vrei să ne ridicăm la mine puţin?
Graves pentru prima dată privi fata.
- Merge... Eşti drăguţă.
- Mulţumesc.
- Hai, mişcă.
Julie se gândea în drum spre camera sa că clientul nu se interesează de ea deloc. Dar, nu o privea, avea nevoie de bani, principalul lucru era să-i plătească. Deschise uşa, merse puţin şi se aşeză pe patul cu cearşaful roşu. Era într-o cămaţă transparentă, i se vedeau nişte muşcături şi o cicatrice direct între sâni. Graves a intrat şi el, a aprins o ţigară, întinzându-i una şi lui Julie. Fata o luă şi slobozi fumul albăstrui.
- Cum te cheamă? - o întrebă el.
- Julie, domnule, am spus.
- Cum te cheamă într-adevăr? N-am eu nevoie de pseudonimul tău ieftin.
- Sarah Smith.
- Da... Familie săracă din nordul Angliei, tatăl sinucis pentru datorii, încă cinci copii în familie, mamă pe care o preocupă numai banii şi-şi vinde fiica la bordel.
Julie, mai nou Sarah Smith, rămase cu o expresie glaciară a feţei.
- Mie-mi pare că asta nu ar fi trebuit să vă privească. Poate mai bine trecem la treabă?
- Sarah, îţi plătesc, nu te teme. Stai cuminte.
- Cât?
- Cât ceri de obicei?
- 10 lire.
- Îţi dau 50.
Ochii ei s-au mărit, deja auzea sunetul monedelor. Zâmbi supus.
- Iată aşa. Fată cuminte.
Graves se aşeză lângă Julie. Ea îşi scoase dintr-o mişcare cămaşa şi rămase absolut goală. Graves o privi mai mult critic decât excitat.
- Culcă-te.
- Vrei ceva special?
- Să taci din gură şi să nu scoţi un sunet. Cu fiecare ţipăt îţi scot 5 lire.
Julie s-a speriat, dar era deja târziu. Graves o luă de încheieturi şi o trânti cu putere peste plapumă. Îi muşcă până la sânge gâtul. Julie scânci.
- Ai 45 de lire, curvo. Poartă-te frumos. Fii măcar acum lady.
Douăzeci de minute mai târziu, Graves fuma pe jumătate gol la fereastră. Julie stătea pe pat, toată în vânătăi în cele mai neobişnuite locuri, dar ţinând glorios în mână 40 de lire.
- Te pricepi, sper, să-ţi laşi ţie 30 de lire.
- Sigur, domnule. Mulţumesc.
- Vrei să bei?
- Da.
Graves turnă un pahar de wiskye lui Julie şi unul pentru el. În timp ce Julie se îmbrăca şi se dădea cu ruj pentru a întâmpina un nou client, el turnă un lichid transparent în paharul ei. Ochii lui erau absolut calmi.
- Ţine. - Julie luă cu zâmbet paharul şi-l băuse încet, dar până la fund.
- Cam amar... Trebuie să-i spun lui madame să-l schimbe. Credcă l-a luat prea ieftin.
Graves o privi ceva timp, apoi îşi luă haina şi coborî treptele.
- Seară bună, madame.
- Să trăiţi, domnule.
Richard Graves trecuse strada cu bagajul în mâna stângă şi opri o trăsură.
- Până la Royal Hotel, vă rog.
- Da, dom'le.
Îi dădu 2 lire vizitiului şi se rezemă de fotoliul albastru din interior. Se uită la ceas. Într-o oră Julie avea să moară asfixiată, probabil în compania altui client. Richard Graves, criminalul în serie, tocmai sosise în Southampton.
Mergând spre hotel, Graves a scos din bagaj un carnet în care a notat: Sarah Smith, asfixiată cu otravă de şarpe "sărutul demonului". Şi-a numărat victimele pe care le nota cu numele real şi metoda omorului. Erau opt. Avea nevoie de încă două, deşi nu ştia dacă se va opri la zece. Era englez dintr-o familie destul de bogată, avea cam la vre-o 35 de ani, vorbea bine franceza şi germana şi avea o popularitate enormă în rândurile femeilor din toate clasele sociale. Obişnuia să le omoare pe cele care nu-l plăceau. Din orgoliu, sau interes sportiv, sau poate pentru că a fost cândva logodit, iar mireasa i-a fugit cu altul cu o zi înainte de nuntă.
Prima dată omorâse o prostituată şi se gândea de ce. N-a stat mult pe gânduri, şi-a spus că e pentru că alea iubesc doar banii şi propriile iluzii. Poate că îi părea rău de Julie, nu ştia de ce a omorât-o. Reflexul omorului intrat în sânge de atâţia ani i-a şters uşor mila.
Echipajul s-a oprit în alt capăt al Southapmtonului la un hotel luxos. Îi întinse vizitiului încă o liră.
- Vă mulţumesc, dom'le.
Graves n-a intrat în hotel. A oprit un echipaj nou şi a numit o altă adresă. După aia s-a coborât la destinaţie şi a mers pe jos 2 cartiere pentru a se opri cu faţa la Hotel "Victoria", un hotem mult mai vechi şi mai simplu. Ştia că dacă Julie va muri mai devreme, poliţia chemată va controla toţi clienţii veniţi la ora omorului, posibil vor întreba stăpâna şi vizitii din preajmă. Graves ştia să-şi ascundă crimele.
S-a înscris la hotel ca Edward Chamberlen. Dimineaţa l-a prins pe Graves cititn Times-ul şi câteva ziare locale. Nici un muşchi de pe faţa-i nu mişcă când citi un text microscopic pus pe ultima pagină: "Sarah Smith, prostituata din Red Lantern, este găsită moartă în camera sa. Poliţia presupune că nefericita se întâlnise cu un client gelos şi a avut o ceartă în urma căreia s-a desfăşurat omorul. moartea a avut loc în jurul orei 3, după care domnişoara Smith nu mai primea clienţi. Se administrează cazul".
Nepăsător, Richard lăsă ziarul şi se apucă de ceaiul cu budincă. Era dispus. Stătu până la cină în hotel. Vroia să plece cât mai curând, Southamptonul fiind în ultima vreme bântuit de o epidemie de holeră. Avea planuri de plecare în SUA, ţară care se proclama liberă la dreapta şi la stânga. Aolo nu va fi suspectat niciodată.
Între timp îşi schimbă haina şi coborâ la primul etaj. Salută stăpânul hotelului şi a ieşit afară. Luă o trăsură. Ploua încet şi scârbos, roţile trăsurii aruncau noroi. Graves privea din fereastră oraşul sur, plin de mocirlă, şobolani şi păcate.
Ieşi în apropierea unui restaurant şi merge ceva timp sub ploaie. Arăta diametral opus imaginii sale la venirea în Southampton noaptea precedentă.
Ledi Lori by Valentina Kallias
Intră în local închizând uşa puţin mai zgomotos decât ar fi trebuit. Veni un chelner care îi luă paltonul cu un respect foarte rău jucat. Privi "auditoriul". La o masă în umbră stătea doi bărbaţi, unul dintre care avea o faţă stresată, iar celălalt se apropia, cu ţigara în dinţi, mult prea ameninţător faţă de nefericitul de vizavi. Sala nu era mult prea plină, era aproape de opt seara. În alt capăt al sălii stăteau două femei care se ţineau de mână şi beau rachiu de vişine. Vre-o patru deja erau beţi. Richard şi-a oprit privirea asupra unei "ea". Femeia stătea la fereastră cu un gin în faţa ei şi cu vre-o cinci păhăruţe puse în rând, deja golite. Graves ridică o sprânceană. Deşi bea mai mult decât i s-ar cuveni unei lady, acea "ea" arăta destul de înstărită. Avea pe dânsa o rochie roză pal cu dantele şi mânecă lungă, nişte mănuşi şi ele dantelate, albe, o pălărioară sură cu câteva mărgele şi o panglică de aceeaşi nuanţă cu rochia. Pe masă-i stătea o gentuţă satinată. În timp de Graves o privea critic, domnişoara (sau nu) reuşise să mai înghită un pahar de gin. Graves se dezlipi de ea şi se aşeză peste două mese de locul ei. O vedea bine. Era tânără, deşi nu avea deja 20 de ani. Richard constată că rochia ei roză nu merge pentru toamna morbidă de afară. Avea coafura înfoiată şi ridicată sus cu câteva fire libere ondulate. Părul îi era de un blond închis, avea ochi suri, buze subţiri şi un nas puţin ridicat la vârf, fapt care-i făcea faţa mai tânără. De la alcool era puţin îmbujorată. Graves îşi dădu seama că o priveşte prea mult timp, pentru că chelnerul venit după comantă rânji înţelegător.
- Don'şoara stă aici deja de un ceas şi juma' dom'le. Pot să-i transmit ceva de la dvs?
- Adă-mi stake, vin din '30, salată şi închide gura c-ai să rămâi fără ceai.
- Da, dom'le. Scuzaţi dom'le.
Graves o privi iar. Femeia îşi mai luă lichir şi-l bea cu gâturi mici, ca pe ceai. Toată procedura avea loc fără mâncare, însă ea arăta de parcă băuse doar un pahar de vin sec.
Graves ştia că ea ştie că el o priveşte. Într-un moment, ea puse paharul pe masă, pălind-ul prea tare. Îşi luă geanta şi pălăria, făcu câţiva paşi şi se aşeză vizavi de Graves.
- O idee bună, în caz că nu vreţi să vă plătiţi băutura.
- Nu mă îndoiesc.
Avea o voce joasă care nu se lega nicidecum cu faţa şi graţia ei ireală pentru o femeie beată.
- Sunteţi cinstită.
- N-aş spune cu fermitate.
Graves continuă să mănânce. O ignoră ceva timp.
- Vă e foame?
- Nu. Voi privi cum mâncaţi. Îmi place cum mănâncă bărbaţii.
- Atunci poate vin sau whiskey?
- Mie-mi ajunge pe astăzi. - Ţinu o pauză. - Arăt eu bine azi sau dumneavoastră n-aţi văzut demult femei? - râse puţin fără a deschide gura.
- Ba nu, le-am văzut destule.
- Atunci poate nu era frumoase?
- Erau şi mai frumoase.
Ea tăcu frapată, dar se regăsi de curând şi spuse cu furia unei femei căreia i s-a făcut dubioasă frumuseţea.
- Atunci aţi fi putut să vă ţineţi ochii acasă, domnule..?
- Chamberlen. Edward Chamberlen. Sigur că aş fi putut, dar nu am făcut-o, domnişoară..?
- Lady Virginia Frost. - îi răspunse glaciar.
Graves făcu o pauză. Lady Frost arăta rău de tot. În loc să-l pună la loc pe un obraznic, s-a simţit de parcă ea se bagă în suflet. Stupid.
- Relaxaţi-vă şi scuzaţi-mi nepoliteţea, lady Frost. Vă rog să mă iertaţi şi permiteţi-mi să vă întreb ce sărbătoriţi astăzi?
virginia se simţi şi mai prost. Acum el îl facea pe gentelmanul, iar ea apărea ca o băgăcioasă needucată.
- Nu în fiecare zi mor amanţii, domnule Chamberlen., - spus lady Frost absolut calm.
- Mai ales dacă creau probleme, nu-i aşa?
- Logic.
Tăcuse ambii. Virginia Frost nu arăta a văduvă, gândi Graves. Posibil, pur şi simplu avea un soş bătrân sau orb voluntar. Graves îşi termină masa.
- Permiteţi-mi să plătesc pentru dvs, lady Frost.
- Cu plăcere. Poate mă petreceţi şi acasă?
- De ce nu? E târziu deja.
Graves s-a simţit straniu, de parcă unghiile ei ascunse sub mănuşile dantelate îl trăgeau cu de-a sila pe locul răposatului amant.
N-a petrecut-o în seara aia. I-a oprit o trăsură şi i-a plătit-o îndoit. Se întoarse în numărul său din hotelul "Victoria", a deschis bagajul, a scos carnetul şi a notat: Virginia Frost, nr 9. Nu era sigur de ce anume ea trebuia să fie numărul 9. Poate pentru că se ţinea prea mare şi tare, sau pentru că era alcoolică, sau pentru că-i scuturase portofelul de bani. Poate pentru că pur şi simplu purta o rochie roză toamna. El adora toamna.

***
Nu era sigur că lady Frost îl va aştepta, dar ea stătea la aceeaşi masă, n aceeaşi poză îngândurată de parcă nu s-a mişcat din loc ani buni. avea o rochie de un verde închis, ca o sticlă de vin, şi avea în faţă o cană mare de vin fiert cu mirodenii. "În venele ei curge spirt" s-a gândit Graves. Ea ridică privirea şi, fără să arate mirată, i-a făcut un gest să se aşeze cu ea.
- E mai frig pe zi ce trece, domnule Chamberlen
- Vom vorbi ca nişte englezi tipici despre vreme, lady Frost?
- Nu neapărat. Putem trece la fapte, - zâmbi ea.
Trăia într-o casă luxoasă şi veche, cu tapete bordeaux. Mobila era aranjată cu gust, însă amplasată des una lângă alta. Pe pereţii unei camere erau puse unele obiecte din India, totul mirosea a colonii engleze. Trecuse de la prognoza meteo la treabă destul de repede. Ea s-a dovedit a fi mai experimentată decât se aştepta el.
- De unde ştii atâtea?
- Din păcare sau in fericire amanţii nu sunt întotdeauna lorzi.
"Încă 2-3 nopţi, încă puţin ca să mă creadă îndeajuns. Şi atunci o dus undeva şi-i dau să miroase cloroform şi o arunc în canal. Simplu, prea simplu, prea proastă, prea..."
- Prea frumoasă...
- Îndeajuns.

Plecă în hotelul "Victoria" şi notă în carnet: nr Virginia Frost - cloroform + înec.
Se văzură poate de 3 ori deja. Nu vorbeau prea serios şi prea mult. Graves nici măcar n-a întrebat-o unde-i e soţul. După ceva timp a simţit la nivel intuitiv că ceva nu merge cum trebuie.
- Ah, poate te întrebi unde e lord Frost. Prostuţa de mine, nu ţi-am spus niciodată, aveai să crezi că te mint. Edward, el e-n India cu o treabă, nici măcar nu ştiu dacă e bine. Trebuie să înţelegi că mă simt singură, trebuie să mă înţelegi. Vino la mine...îmbrăţişează-mă.

***

Graves şi-a băgat capul sub apă rece. Apa îi intra în ochi, în nas, în gură, îi amorţea pielea capului, îi închega sângele. S-a reţinut în Southampton pe o lună doar pentru că în ultima zi înainte de plecare a văzut o femeie beată în rochie roză. Femeia care nu avea nimic special, care care-i intra ca apa rece- în ochi, în gură, în nas, de parcă se îneca în ea.
Richard Graves a scos carnetul şi a făcut o corecţie: nr 9 Virginia Frost - cloroform + înec
În uşă bătu cineva de trei ori.
- Intraţi.
Un curier de vre-o 16 ani trecuse pragul, căscă gura prin ca,eră şi-i întinse lui Graves o scrisoare. Richard o luă şi se apucă să citească, dar băiatul stătea în uşă şi nu pleca.
- Pff, cât vrei?
- Cât ă lasă inima, dom'le.
Graves i-a aruncat o liră.
- Cară-te.
- Mulţumesc, dom'le.
În scrisoare era doar o frază: "Mută-te la mine pe un timp, Edward". S-a bucurat. De ce s-a bucurat? Idee nu avea, era doar mulţumit şi uşurat că ea nu-şi dăduse seama că el îi dorea moartea. Graves şi-a făcut bagajele şi a părăsit hotelul "Victoria".
- Te-am aşteptat atât de mult, - îi mieună Virginia la ureche..
- Ţi-a fost dor?
- Aha...
Era într-un halat de atlas roşu care se combina de minune cu camera şi cu sângele din venele lui.
- Virginia, unde-s servitorii? De ce dracu' eşti singură într-o casă atât de mare? Doar nu găteşti singură, nu?
Lady Frost stătea lângă fereastră şi turna whiskey în pahare. Îi întinse lui unul.
- Acuşi îţi povestesc, scumpule. - Ea se aşeză în fotoliu vizavi de el
Graves bău şi-n următorul moment simţi cum i se încolăceşte interiorul, cum nu mai poate face nici o mişcare. Lady Frost continua să stea calmă în fotoliul său. Graves încerca să se apuce cu mâinile de gât, dar nu a reuşit să le mişte.
- Idiotule, eşti paralizat, - spuse Virginia.
- Virgi...
- Aha, desigur. Ar fi trebuit să-ţi explix. Oricum ai să mori în 15 minute.
Ochii lui erau încă vii, îi putea mişca. O privea speriat, cu rugă...
- Te rog.... - hârâi el.
- Crezi că te-am iubit şi am ţinut la tine? Haha, oare de ce-s aşa naivi bărbaţii? Nici măcar nu mă cheamă Virginia Frost. Thomas şi Virginia Frost sunt stăpânii mei, acum plecaţi la fiica lor în Glasgow cu tot cu servitori şi care au lăsat casa pe mine. N-am nevoie de tine, măgarule, am nevoie de banii tăi! Iar tu ai lungit urechile ca un prost! De fapt, când am vorbit cu tine în prima zi în bar, am crezut că îmi scapi. Erai race. Dar când te-am văzut venind ca un căţeluş a doua zi, era deja la mine-n buzunar. N-a fost greu, Edward. N-a fost greu deloc. tu ai să mori aici, iar eu am să plec foarte departe. Fireşte, familia Frost va avea ceva probleme cu mirosul insuportabil care încă vre-o trei luni va veni de la fotoliul şi covorul lor. - Ea râse. - Dă să văd ce ai adus tu în bagaje.
Graves auzea totul. Îl durea prea mult ca să se mai gândească, dar în loc de panică a simţit doar tristeţe. Tristeţea că va muri singur, într-o casă străină, omorât de o femeie. Paradoxal şi trist. Ai buni de omor nu l-au învăţat nimic. Trist...
Nu mai putea mişca ochii. Vedea doar poalele halatului roşu a femeii, numele căruia nici nu-l ştia. Femeia se apropie şi se aşeză în genunchi ca el să-i vadă faţa- Îi arătă propriul lui carnet.
- Ia te uită... Nici tu nu eşti mai sfânt ca mine, - zâmbi ea, - Richard Graves care a omorât 8 femei şi care vroia să mă omoare şi pe mine stă în camera de zi şi-şi socoate minutele...Ai ai ai... cloroformul e lucru bun, graves. Bine că te-am întrecut. Sunt prea tânără pentru a muri. Nu-ţi fie frică, poliţia n-o să mai aibă pe cine arsta.
Ea se aşeză la loc în fotoliu şi-l privea cu o uşoară notă de dezgust. Ultima ce-a văzut Graves a fost o femeie în roşu şi draperii indiene pe care vântul le sufla în cameră. Îl lua apa rece, îi amorţea sângele, trupul, sufletul mâncat de molie...

P.S: Mary Dunnhill a părăsit casa pe Grandville street în aceeaşi seară cu un paşaport fals în care era scrisă ca Anna Boyle. Peste o săptămână era deja în New York.

18 iulie - 23 august 2010.

luni, august 16, 2010

Ca să ne cunoaşteţi din altă parte

9 au reacţionat
Video făcut aiurea dar cu suflet. În roluri principale - Phelly şi Alice şi sponsorii noştri :D

UPD: şota galeak rating :D

sâmbătă, august 14, 2010

Ca să nu mă plictisesc

2 au reacţionat
Ei bine, problema mea e că-mi plac lepşile :D Răbdaţi :D


1. Ce vârstă ţi-ai da dacă nu ai şti câţi ani ai?
După rălă - 18, după naivitate - 13, după minte - 20, după propriile senzaţii - 35

2. Ce e mai rău: să eşuezi sau să nu încerci?
Ar fi trebuit să încerc să nu dau BACul :)) decât să eşuez :D

3. Dacă viaţa e atât de scurtă, de ce facem multe lucruri care nu ne plac?
Din instict, de nevoie şi pentru că "ce-o să zică lumea" (fraza lu' mamămea, aha)

4. Când ţi se pare că s-a vorbit şi s-a făcut totul, ţi se pare că ai vorbit mai mult decât ai făcut?
Dese ori aşa şi este.

5. Dacă moneda naţională ar fi fericirea, cât de bogat ai fi?
Ca şi acum: tot nu mi-ar ajunge.

6. Care este lucrul pe care ai vrea să îl vezi cel mai mult schimbat la oameni?
Încrederea în ziua de mâine şi satisfacţia că trăiesc unde trăiesc şi nu trebuie să plece prin Italii, Moscove şi bla bla.

7. Faci ceea ce ai visat că faci, sau faci ceea ce faci pentru că împrejurările te-au adus aici?
Încă urmez să aflu asta după ce voi da la facultate. Acum învăţ pentru că aşa face toată lumea )

8. Dacă media de viaţă ar fi de doar 40 de ani, ţi-ai trăi viaţa diferit?
Chiar deloc.

9. Eşti mai preocupat să faci lucrurile cum trebuie sau lucrurile care trebuie?
Cum trebuie.

10. Dacă ar fi să oferi un singur sfat unui copil despre viaţă, care ar fi acela?
Încearcă de toate că oricum ai să mori.

11. Ce ai prefera să fii: un geniu stresat sau un prost fericit?
Un intelectual care se scormoleşte în nas :D (pricol ştiut de foarte puţini, nu vă trudiţi să aflaţi)

12. Ce-ai alege între amintirile pe care le ai până acum sau a fi incapabil să mai ai amintiri de acum înainte?
Cine ştie ce-o fi în viitor şi dacă mi-o plăcea. Prefer amintirile deja existente.

13. Îţi mai aduci aminte de momentul acela de acum 5 ani când erai extrem de nervos şi nefericit? Mai are vreo importanţă acum?
Aveam 13 ani. Habar n-am dacă eram stresată sau ceva. Deci, nu mai contează chiar dacă am fost.

14. Care este cea mai frumoasă amintire de-a ta din copilărie? Ce o face atât de specială?
Nu îmi amintesc de ceva special... Copilărie simplă, fericită pe cât mi-o amintesc şi atât.

15. Dacă ai câştiga un milion de dolari, ai renunţa la ceea ce faci acum?
Nu se poate un mln de euro sau naglesc? :)) Acum fac nimic şi nu cred că s-ar schimba ceva dacă oi deveni mai bogată cu un milion de dolari. Atunci pot să-mi permit să nu fac nimic :D

16. Când a fost ultima oară când te-ai aruncat cu capul înainte în ceva în care credeai din tot sufletul, deşi toţi te sfătuiau să nu încerci?
Într-o vară acum 3 ani.

17. Când a fost ultima oară când ţi-ai auzit sunetul propriei respiraţii?
În fiecare zi aud. Am probleme cu nasul după ce am răcit serios vre-o 2 ani în urmă.

18. Care e lucrul pe care ţi l-ai dorit întotdeauna să îl faci şi încă nu l-ai făcut? Ce te opreşte?
Să mă duc să trăiesc aparte. Dar nu am bani şi nu vreau să facă mama stop cardiac.

19. Care e lucrul pe care îl faci mai bine decât toţi ceilalţi pe care îi cunoşti?
Trândăvesc :))



_______________________________


A doua vine :)) Mi-e milă de voi :))


Principala trasatura a caracterului meu: Ironia faţă de mine însumi.
Calitatea pe care o prefer la un barbat: Inteligenţa.
Calitatea pe care o prefer la o femeie: Indulgenţa
Ce apreciez cel mai mult la prietenii mei: Că rămân să fie prietenii mei.
Principalul meu defect: Vorbăraia.
Ocupatia mea preferata: Plimbarea, trândăveala, cântatul, îmbătarea şi sexul :D
Visul meu de fericire: Să am o casă în Anglia.
Care ar fi cea mai mare nefericire a mea: Să nu mai fie ai mei cu mine. (omul e animal social)
Ce-ati vrea sa fiti? O scriitoare citită.
Tara în care-as vrea sa traiesc: Anglia, dacă vreau să am casă acolo.
Culoarea preferata: De ce negru e non-culoare?! Roşu.
Floarea preferata: Lalea.
Pasarea preferata: Găina coaptă :D
Prozatorii mei preferati: Bradbury, Wilde, Poe, Remarque, Rebreanu, Marquez.
Poetii mei preferati: Bacovia, Minulescu, Blaga, Stănescu.
Eroul meu preferat: Dorian Gray din romanul cu aproape acelaşi nume de O. Wilde.
Eroina mea preferata: Elizabeth Benett din "Pride and prejudice" de J. Austin.
Compozitorii preferaţi: Chopin.
Pictorii preferati: Dali.
Eroii din viata reala: Mama.
Eroinele din istorie: Matha Hari.
Bautura si mancarea preferate: Martini/ceai şi orice-ar fi înafară de macaroane, borş cu sfeclă, hrişcă, broş cu varză, ouă fierte, carne de porc...
Numele preferat: Idee n-am.
Ce detest cel mai mult: Futerea la cap.
Personajele istorice pe care le detest cel mai mult: Lenin. Să nu fost el, Rusia rămânea monarhie, noi ne desprindeam de ea şi ne uneam, sovietism nu era, război nu era, am fi fost capitalişti şi am fi trăit azi altfel.
Fapta militara pe care-o admir cel mai mult: No idea.
Darul natural pe care-as vrea sa-l am: Nu vreau nimic.
Cum as vrea sa mor: De o maşină sau împuşcată.
Starea de spirit actuala: Bored, alone and moral fucked.
Greseli care-mi inspira cea mai multa indulgenta: Nepunctualitatea.
Deviza mea: Dă-i în mă-sa :D


Gata, nu vă mai chinui. Have a nice day, you all.

marți, august 10, 2010

Never say never

4 au reacţionat

Niciodată n-am să încetez să mă dezamăgesc.

Ce faceţi voi, dragii mei? Tot timpul v-am povestit ce fac eu, nu v-am întrebat pe voi. Scrieţi-mi ce faceţi vara asta rămasă, ce-o să fraceţi, cu cine... Mi-e interesant.

Toţi vor pleca, eu am să rămân. Deşi ei vor fi încrezuţi că plec eu.

_________________


Tot ce mi-a rămas să fac e să aştept. Să aştept pe cineva de undeva să vină sau să plece, să
aştept şcoala, să aştept fetele din Hohleandia, să aştept terminarea conceriului mamei, să aştept răcoarea, să aştept 25 august, s-o aştept pe Mila, să aştept când va intra în vigoare pachetul nou de net, să aştept comentariile voastre (pe care însă nu sunteţi obligaţi să le scrieţi). Nu vă pare că toţi ceva aşteptăm. Cel puţin eu o fac. Viaţa asta e o oarecare opoziţie continuă, o încercare de a ţine piept unui ceva. E greu de explicat. E plictisitor.

Tot noul ce pot să-l spun e că urmez să privesc "Goodbye Lenin!"
Trebuie să plec undeva.

__________________


Fluturi făţarnici fug de furtună
File, frunze, falange
Fiori de frică pe faţă. Fulgi în februarie.
Flori de măr fragile, fantasmagorice...
Figuri fracturate şi finaluri
Focuri flămânde şi faimă.
O fată la fereastră cu faţa fină face din foaie cu foarfeca figuri de fluturi
Ce vor fugi de furtună în Flandria.



Ha, scris de Felicia :D

P.S: nu mă întrebaţi cât timp mi-a luat să fac bold pe fiecare literă F.


sâmbătă, august 07, 2010

Happy Birthday!

5 au reacţionat


Well, am creat acest blog fix un an în urmă pentru a avea cui pălăvrăgi atunci când n-am ce face. Între timp, Diary of Teaholic s-a transformat într-un good friend pe care u l-aş lăsa şi nu l-aş şterge niciodată. Happy bday, dear blog. Happy bday dragi cititori, care v-aţi adunat atât de mulţi (nu-mi închipuiam că mă va citit atâta lume) şi la mulţi ani tuturor care văd postarea asta. Thank you all.

miercuri, august 04, 2010

0 au reacţionat
Ta-Dam, am 666 de vizualizări de profil pe blogger! :D


Băga-mi-aş :D

marți, august 03, 2010

TeaManiac aberează

4 au reacţionat
Well, am terminat să lucrez *huh, finally*
E o căldură insuportabilă *wall*, vreau să am un beci sau un frigider puţin mai mare sau luaţi-mă cineva la pinguini, vă rog frumos!
Mama mea e în concediu, duh. Pe 38 de zile. Ar trebui să rămân calmă? Unicul lucru bun e că pare-mi-se se va duce la ţară pe câteva zile şi nopţi, so i'm gonna be free ceva timp.
Making a handmade present.
Ce să vă mai spun? Nu ştiţi de ce vara asta a trecut aşa repede? Eu nu ştiu de ce... Nu am nici o amintire ca lumea despre vara asta ca să stau iarna şi să-mi amintesc cât de bine a fost. Vara trecută erau destule evenimente... Nu ştiu. Boring days and i'm bored too.
I want a fucking party, cum s-ar spune (folosesc prea multe englezisme, neh?)
Nu sunt în stare să scriu postări lungi, am impresia că o să-mi cadă mâinile şi beak, vine radiaţie de la calc...şi aşa e prea cad.
Am început o nuvelă mai lungă ca precedentele. Începutul ei are 7 pagini de caiet. Sper să nu se oprească la jumătate de drum. Poate prin septembrie o să apară...Pff, idee nu aveţi ce tărăboi am în cap. Postarea seamănă cu un eseu la temă liberă a unui bolnav mental.
Ce am făcut vara asta din lista mea de "chestii obligatorii":
1. mi-am salvat toate relaţiile cu toţi prietenii. cel puţin, sper să fie aşa.
2. am cunoscut un om interesant.
3. am lucrat, am primit primul meu salariu şi urmez să-l iau pe al doilea.
4. am dat la atelier rochia şi am şi îmbrăcat-o deja la un get together cu mens.
5. am găsit idee de cadou.
6 m-am apucat de traducerea vechiului meu roman scris ruseşte în original.
7. am scris o singură nuvelă nouă.

Chestii care nu le-am făcut şi care nici nu cred să le fac:
1. N-am slăbit şi mă tem că chiar m-am îngrăşat.
Şi...gata :D

Pe 7 august va fi un an de când duc acest blog!