vineri, mai 14, 2010

Happy birthday, Mila!

0 au reacţionat
Happy birthday to my best friend ever!

Am deschis pagina să-ţi spun să creşti mare în pânci şi-n schinare, da' am de-o grămada mulţumescuri de spus. Mult se poate de spus, da' principalu' mulţumesc mult că ai fost tot timpul cu mine şi mulţumesc că rămânem să fim cele mai bune prietene dacă simplu discutăm ceva la telefon, sau avem probleme grave. Tot timpul când şi-a băgat cineva 'cioru, tu ai fost cu mine şi rămâi să fii, deşi ne vedem o dată în lună. În fine, noi a s şim foreva' da' toţi a s zdohnească ) Te iubesc.






I think my friend said "I hear footsteps"
I wore my black and white dress to the birthday massacre, birthday massacre, birthday
I wore my black and white dress

I think my friend said "stick it in the back of her head"
I think my friend said "two of them are sisters"
"I am a murder tramp, birthday boy", I think I said
"I'm gonna bash them in, bash them in", I think he said

Then we wished them all a happy birthday
We kissed them all goodnight
Now he chases me to my room, chases me to my room, chases me in my black and red dress

I think my friend said "don't forget the video"
I think my friend said "don't forget to smile"
"You're a murder tramp, murder tramp" I think he said
"You're a murder boy, birthday boy" I think I said

I think my friend said "stick it in the back of her head"
I think my friend said "two of them are sisters"
"I am a murder tramp, birthday boy", I think I said
"I'm gonna bash them in, bash them in", I think he said

I think my friend said "don't forget the video"
I think my friend said "don't forget to smile"
"You're a murder tramp, murder tramp" I think he said
"You're a murder boy, birthday boy" I think I said

vineri, mai 07, 2010

Long, long way from home

5 au reacţionat


Bre, iată şi casa. Finally i'm home, la calcul meu vechişor, cu ceaşca mea de ceai enormă, cu nasul înfundat şi cu impresii peste cap. Voi scri pe blog cum a fost prima mea călătorie semnificativă, pentru că, deh, mă doare gura deja (no namioks) să povestesc la fiecare cu voce ce-a fost. Enjoy that, dacă desigur aceasta vă va părea interesant. Mai târziu voi edita postarea şi voi adăuga pozele, pentru că acum aparatul e mort şi încărcătorul nu e la mine, deci veţi avea motiv să mai daţi hăisa prin blogul meu de vre-o câteva ori.

Seara Plecării

Pe 26 aprilie, după ce frumuşel mi-am primit viza de la ambasadă, am venit home, mi-am făcut bagajele, mi-am făcut a 2 oară bagajele, mi le-am refăcut a 3 oară şi am aşteptat tupa până la 7 seara, cu o pastilă pentru răceală în gură, pe omul meu care trebuia să vină să fie hamalul meu şi să mă petreacă până la liceul de la care se pornea autocarul. Vlad venise frumuşel, mi-a luat pacheţelele ş geanta ş în juma' de oră am fost primii care am venit la şcoală. În scurt timp venise şi Alice, am stat de vorbă un pic, când omul şi-a dat seama că nu a luat aparatul cu el. Noi am rămas tip O.o, până la venirea autocarului au rămas 15 minute. Într-o fugă de vrew-o 20 de minute Vlad era înapoi cu fetegul, dar fără încărcător, dar şi aia era gut. Ne-am luat rămas bun, ne-am gruzit în autocar ş fpereod din Moldova la ora 21 dzero dzero. Seara eram la vamă, iar noaptea am încercat să dormim şiuşiţi ş îndoiaţi în 10 pe scaune.

1 zi

În prima zi am descoperit toată proza somnului în autocar. Ne-am oprit la o staţie în Hohleandia şi am mâncat acolo. În timpul mesei mă uitam la fetele de alături. Majoritatea parcă aveau în ochi toată tristeţea poporului nostru. Tot în acea zi lumea a început să se înjure unul pe altul, să nu aibă loc, să-l învinuiască pe vecin şi să blesteme această călătorie.
Intrăm în Polonia. Stăm 3 ore la vama aia răpănoasă. La kind of Duty Free se vinde martini cu 7 euro. Mă gândesc la Livia, că aia cum şeva - martini xD. În sfârşit ne pornim. Se preconiza Krakow pe 8 ore, dar nu reuşeam cu graficul din cauza vămii. Am trecut printr-un orăşel polonez pe 10 minute, am făcut 2 poze la o adică şi seara am ajuns la o benzinărie cu MacDonald's alături. Alice a schimbat nişte dolari în zloţi şi ne-am luat bere. Aveam 4 ore libere de trândăveală de la 7 până la 11 seara. Am mâncat îngheţată, un pachet enorm de chipsuri, berea ş snikers-uri. Meniul turistului, nna. xD Apoi după ce fiecare din cei 40 de oameni a uşis câte o bere, ne-am strâns toţi la cântat în faţa Mac-ului, ş cântam de mare brânză, ş proful râdea de noi. Pe urmă pe toţi i-o rupt să se dea printr-un tub roşu ca la aquapark pentru copii mici. La urmă s-a dat şi proful prin el )).
Concluzie: În prima zi am trecut prin 3 ţări, şi la toate pe marginea drumului se vind cartofi în lăzi, doar că costă în bani diferiţi. Şi da, în Polonia nu te întreabă câţi ani ai când pui pe tejghea 3 sticle de bere tare.

A 2 zi

A 2 zi a început pe la vre-o juma' la 6 pentru mine. Tot autobuzul doarmea ş numai eu stăteam de-a curului. Peste vre-o oră s-au trezit toţi, proful ne-a spus cu chip de martir "Bună dimineaţa" de parcă asta ar fi ultima lui dimineaţă pe pământ. Când am intrat în Germania, bre, am simţit cu totul altă lume parcă. Parcă tot câmpii, parcă tot iarbă, maşini şi flori. Dar parcă un fior de sfinţenie şi senzaţia unei noi lumi. Chiar şi la vamă, când a intrat un neamţ blond cu ochi de un albastru irezistibil şi a spus "Hallo, passport, bitte" şi a zâmbit aşa sweet, m-am simţit out. În primul rând de la atitudine poate. Pentru că un ucrainean şi mai ales un vameş moldovean sau polonez n-o să-ţi zâmbească când îi treci hotarul.
La 10 ajunsesem în Dresden şi autocarul s-a parcat sub podul de peste Elba. Toţi au ieşit mai ceva ca japonezii să facă poze tipic moldoveneşti a la "sportul naţional împingerea pereţilor" iar în cazul dat - arhitecturei de baroc nemaipomenite a Dresdenului. Ni s-au dat 9 ore. Noi am rămas tip O_O. Unde dracu' să stăm 9 ore?! Ne-au rugat să ne punem câte vre-o 5 în grupuşoare, dar eu şi Alice ne-am pornit la fugă numai noi 2. Ne-am dus mai întâi să facem cunoştinţă cu oraşul. Păcat că încă nu pot face rost de poze, dar promit că le pun pe urmă, ar fi păcat să nu vedeţi măcar din poze cum e acolo. Arhitectura parcă masivă, enormă, dar atât de aeriană, parcă ţesută din aer, din fibre de marmură. Majoritatea carbonizată vizibil, semnele Celui de-Al II Război Mondial. Alocuri sfinţi fără mâini pe catedrale, marmură ştirbită şi arsă. Am făcut vre-o 2 rotaţii pe cele mai importante străzi. Oraş de contrasturi. Alături de catedrale seculare stau magazine Espirit şi Armani. Te uiţi la preţuri şi mori. Am mers până am ajuns în pragul galeriei de arte din Dresden. Maică... E perfectă. Merge a 2 după Louvre, au originalele lui Raffaello şi Botticelli. Bine, arhitectura e înafara oricăror discuţii. Ce priveşte de oameni: primul lucru care îl observi în Germania - populaţia îmbătrânită. Unde nu te întorci - moşnegei şi băbuţe. Da, aranjaţi, îngrijiţi, sweeţi, cu o statură extraordinară... şi totuşi oameni bătrâni. În 9 ore petrecute în Dresden, am văzut doar 4 copii.
Prima oră arhitectura ne dădea pe spate, în a 2 am găsit WC-ul şi ne-am obişnuit cu oraşul, în a 3 oră mă simţeam ca acasă şi ştiam chiar şi străzile care scurtează drumul. Tot atunci am amăgit aparatul care stătea în WC şi am intrat ambele la preţ de 1 XDD. Dup aia am trecut podul de peste Elba şi ne-am aşezat pe iarbă, am hrănit răţi nemţeşti, am stat pe iarbă nemţească, am scos piatră nemţească din râu şi am adus-o acasă. În următoarele ore am căutat inutil nişte oameni care să vorbească engleza (ciudat, dar nici un neamţ nu ştia nici o vorbă englezeşte), am cumpărat nişte pantofi pe platformă de 10 centimetri şi am făcut poze în Photo Box. Ne-am gruzit în autocar şi am pornit-o din Dresden fericiţi. Nu mult a durat fericirea. A 2 zi s-a terminat prozaic şi aiurea. La un punct de control ne-au oprit pe la 12 noaptea, ne-au scos, ne-au pus să scoatem bagajele, ni le-au controlat minuţios şi ne-au spus că nu plecăm de aici pentru că autobuzul nostru are risc de explozie. Fireşte, mai mult bred decât adevăr, pur şi simplu suntem moldoveni. În WC-ul de la punctul ăla de control era un anunţ scris ruseşte. Se vede că au mai dat de deştepţi pe acolo, de aia s-au purtat suspicios cu noi. În fine, din vina lor sau a noastră, dar am stat toată noaptea acolo.

A 3 zi

Eram tot la punctul ăla de control. În fine, ne-au dus la un punct de reparaţie şi au spus că risc încă mai este, ne-au luat autocarul şi ne-au lăsat sub cerul liber cu propunerea "Daţi-ne 6 mii de euro şi vă dăm un autocar de al nostru". Era una din cele mai grele zile ale călătoriei. Am stat pe o câmpie mică, cât proful nostru fuma ţigară după ţigară şi-şi rupea părul din cap de unde să scoată 6 mii de euro. În fine, după vre-o 4 ore de şedere la soare între păpădii, a venit un autocar nemţesc. Nimeni din copii nu ştie precis cum totuşi au fost plătite acele 6 mii, dar drumul a continuat. Fără vizita în Köln, dar măcar ne-am pornit spre Belgia. Seara târziu am intrat în Belgia. Pe la vre-o 1 eram deja la destinaţie, ne-am luat cheile de la căsuţe, ne-am căutat fete cu care să trăim, că deh, nimeni nu vroia să locuiască cu 2 gotegi. Una din fete pe care au repartizat-o cu noi cu de-a sila, a 2 zi şi-a luat bagajele şi a plecat bucuroasă, iar cu noi s-au stabilit 2 fete de 13 ani şi una de 10. Cele mai mici. Ajunsesem at last.

Belgia. 1 zi.

Am fost primul colectiv care a venit în Neerpelt. De aia am fost şi primii care s-au dus să mănânce la o sală sportivă enormă, amenajată special pentru cele peste 100 de coruri. Sala era în incinta unui colegiu, care are peste o sută de ani. Mi-a părut deodată precum că ar fi o biserică sau ceva. M-am simţit ca la Hogwarts. După aia a urmat fotoseşn-ul obligatoriu care a fost băgat ş pe flickr mai apoi. Ni s-au dat then 2 ore libere. După Dresden, impresia care a lăsat-o orăşelul Neerpelt e următoarea: Dresdenul poate fi comparat cu o casă masivă, frumoasă dar rece, dar Neerpelt - cu o căsuţă mică ca din biscuiţi, cu flori în ogradă şi cu şemineu. Deşi e mult mai simplu decât Dresden, e foarte uşor să te rătăceşti. Casele păreau peste tot la fel. Am intrat şi am cumpărat nişte ouă de ciocolată xD şi 2 perechi de cercei - pt mine şi mama. Apoi ne-am dus frumuşel pe net. Sala aia de net era, cred, cea mai internaţională. Alături de mine stăteau nişte nemţoaice, mai departe nişte sârbi, vre-o 2 belgieni şi rusoaicele. Then, am mers toţi pe piaţa din centru şi am asistat la concertul de deschidere. Da, şi aveam un ghid de 19 ani pe nume Giovanni care a dracului semăna cu Eminescu xD.

Belgia. A 2 zi.


A doua zi trebuia să avem repetiţia pentru concertul de deschidere. Şi deşi a fost doar acest eveniment, a fost o muncă groaznică. În sala în care trebuia să fie totul stătea o orchestră enormă care deja făcea repetiţie când intrasem noi. Sala era mare ca un stadion. Treptat s-au adunat toate cele 10 sau 14 coruri care trebuiau să cânte acesrt concert de deschidere. Repetiţia a durat 2 ore. Iar la 8 a început concertul care a durat până la 10. L-am deschis noi. Peste toată sala erau camere de filmat şi 2 ecrane enorme, plus, în faţa fiecărui cor, câte o plasmă unde se putea vedea fiecare, în caz că era filmat. Majoritatea se strimaneu şi se ascundeau, ai noştri făceau un smile larg, iar japonezii dădeau din mână şi arătau "peace". Înainte de a începe noi să cântăm, pe plasme a apărut imaginea porţilor oraşului şi prezentatorul sweet şi blond cică: "Moldova, Şişinău". Târş. Când a citit denumirea cântecului "Sârba pe scaun" noi în genere eram deja în 4 de râs. Am cântat de-a curului, dar ne-au aplaudat de parcă am fi descoperit o nouă galactică. Am ajuns la case pe la 12.

Belgia. A 3 zi.

Ziua concursului pentru loc. Toţi ieşeau din căsuţe ca de la înmormântări. Ştiam că cântăm nu destul de bine. Ştiam că proful nu e destul de mulţumit şi că ceva la sigur nu va merge bine. În plus, eram toţi obosiţi şi vroiam acasă, deşi deh, nu am venit la odihnă. Am avut o repetiţie, în care proful a spus că nu suntem buni de nimic şi că e absolut neîncrezut în noi. Cu aşa moral, la 10.55 dimineaţa eram pe scenă în faţa juriului.
Am cântat cele 9 cântece şi când am ieşit de pe scenă a fost un sentiment straniu: "Şi gata?!". Pentru asta un an întreg de muncă, repetiţii grele, înjurări; pentru 10 minute pe scena unei ţări străine.
A urmat parada, unde noi am mers ca la miting, cu gândul: "Dacă măcar loc nu luăm, măcar să ne ţină minte". Am strigat cât a încăput "Moldova", "Chişinău" şi "Unde jioacă moldovenii, acolo pământul geme" . Am venit în sala unde s-au spus rezultate şi orchestra a cântat Coldplay - Clocks.
După care am sărit de bucurie când am auzit "MoldavIa, 2 prisse" între corurile profesioniste până la 25 de ani. Asta a fost chiar cul, pentru o ţară mică să fie un al 2 loc, între profesionişti la un nivel atât de înalt, la un festival care se petrece aproape 60 de ani. Kr4, tăt era părsic.

Seara se preconiza "discatecă". Eu şi Alice stroga am decis că ne ducem exclusiv pentru a bea. Glamurnîe şi-au făcut "boevoi raskras", şi-au pus cablucii ş paşol. Da' noi aşa simple. Când ne-am apropiat, da' de acolo aşa nişte riff-uri şi Cranberries - Zombie. Eiiii, nouă numai asta ne trebuia. Ne-am dus la rupere. Era alternativcă, dar nouă şi asta ne era bine. Da' glamurnîe s-au strâns într-un grupuşor şi speriate se uitau prin părţi, iar apoi cu totul au fugit. Da' noi ne-am dus de la concert bucuroase, sub gradus şi mulţumite. Iaca aşa s-a terminat Belgia.

Drumul întors. 1 zi.

Din Belgia ne-am pornit la ora 8, iar pe la vre-o 12 eram deja în Amsterdam, Olanda. Prima ce-am făcut, ne-am dus după ciocolată. Am cumpărat diferite, doar că Amsterdamul s-aadeverit a fi un oraş foarte scump. Dar am făcut rost şi de ciocolată cu marijuană. Am avut un târş prozaic de la un maiou cu o prostituată pe el şi cu Pinochio alături de ea, căruia curva i se adresează cu fraza "Tell me a lie". xDD. Preţurile te dau peste cap, dar totuşi m-am pricopsit cu câte ceva. Însâşi oraşul frapează prin mulţimea de naţionalităţi strânse laolaltă. Arabi, turci, japonezi, chinezi, ruşi, francezi. Cine vrei. Ciocolată ne-a vândut un arab cu fecioru'. Ţigările pentru Alice le-a dat "za nefig", şi avea o faţă de parcă e gata să-ţi mai propună şi marijuană dacă vrei. Foarte liberal oraş. Unde, în diferenţă de germani, toţi ştiu engleza.
Seara la 10 eram deja în Köln, care totuşi am reuşit să-l vedem noaptea, pe 2 ore. Am mers pe malul Rhein-ului. Iar când am dat cu ochii de catedrală am rămas out.
Noaptea, luminată din toate părţile, măreaţă, rece, care a început să fie construită din 1248 până în 1880. Când mă uitam la ea de jos în sus mă simţeam o nimica toată. Catedrala are 157, 38 m. Am atins-o atent cu mâna de marmura rece. Pe piaţa de lângă ea eram numai noi, era neaglomerat şi linişte. Nici nu vroiai să vorbeşti alături de o legendă.
Pe drum întorsc am văzut 2 goţi nemţi. Donşoara era frezată pe juma' de cerep "pod gopnika", iar altă juma' era potlataia. Era frig şi am îngheţat şi nu ne era a nimic. Ne-am băgat în autocar şi ne-am pornit înspre Leipzig.

Drumul întors. A 2 zi.

Ne-am oprit la un mall din Leipzig. Ni s-au dat 8 ore. Acolo am şi făcut majoritatea cumpărăturilor. Iată acolo a fost chiar ieftin. Am dat pe o rochie 6 euro. Am băut bere nemţească. Şi, oh yeah, am intrat în sex shop xDD. Aia era chiar funny. Navigam printre rânduri de fuste fetish de lac, costume de soră medicală, corste, biciuri, lanţuri, ştrampi şi ciorapi în setcă, vibratoate, lampă de masă în formă de femeie nudă şi totul era vesel. Alice şi-a luat ştrampi, pe care numaidecât o să-i iau în chirie o dată. Iar eu - mănuşi de satin. Oh my, chiar sunt secsi. Stăteam ca hipnotiztele cu ochii la corsete care, bâdlele, costau 50 de euro. Adică, mai mult decât de 2 ori mai scump ca în Moldova de la chiochea noastră. Mi-am băgat 'cioarele, am mai mers de-a oaia, am stat de vorbă cu Dan, ne-am dat huţa pe asfalt în cărucioarele alea pentru produse, ca nişte moldoveni truşnîe ce suntem şi am pleca-to în drum spre casă.

Drumul întors. Ultima zi.

Germania, Polonia, Ucraina. Staţionare în Lvov. Mda, după tot charmul european, politeţea, amabilitatea şi oameni cu adevărat cute, era o sălbătăciune nemaipomenită în Lvov. Şi am conştientizat că suntem şi noi ca ei, pentru că m-am adeverit comparând şoferii, vânzătoarele şi în general oamenii hoholi cu ai noştri. Şi am concluzionat că trăim într-o bortă. Şi dacă înainte nu am avut cu ce compara, trăind doar într-o societate bolnavă, acum ştiu că poate fi mult mai altfel. Da' de unde, dacă moldovanu' nu-i obişnuit să fie politicos. Trăim alături de nişte bâdle. Deci, hai ş-om fi oameni amabili, bre. Să începem de la noi măcar.
Pe la ora 4 după-amiază eram în Chişinău. De casă mi-a fost dor. Dar vreau înapoi în Germania. Măcar for a while.

Sou, asta a fost povestea broscuţei călătoare copii. Mersi că v-aţi obosit ochii şi să fiţi cuminţi.