vineri, aprilie 23, 2010

New fear

3 au reacţionat
Săptămână trăită aiurea, cu băgare de 'cior în şcoală, cu un pohuism atât de puternic, că mi-e straniu şi mie.
Repetiţii active la cor, bronşită care a început cu 5 zile înainte de plecare, nişte zile plictisitoare şi indiferente, fără mişcare, fără reacţie, o trecere de timp inutilă. Aşteptare.

Don't take it like a change, take it like a evolution...
Mai pe scurt, un colectiv de 40 de oameni se încarcă frumuşel în autocar şi se duce în Belgia. Luni. Am aşteptat foarte mult plecarea asta, atât de mult, încât acum nu mai vreau nimic. Sunt aşa de epuizată, entuziasm apare doar când mă sună Alice ş spune cu un "ultrazvuk": "Noi mergem, Phelly!!". Right. Mergem. Şi apare doar un calm şi imaginea ei clară de copil absolut fericit. Cu ea mă simt în bucata aia de copilărie din care deja am scăpat, pentru că (maybe stupid) dar mă simt îmbătrânită...
Pe gruz. Stupid, deja ştiu 3 oameni care se cer în bagajnicul autocarului şi care ar da multe pentru a fi în locul meu. Iar eu stau şi mârâi că nu vreau să plec. It should be great, it will be great, i know. Nu cred că plecarea e de vină. Pur şi simplu am eu bucăţi de timp când nu vreau absolut nimic decât tăcere profundă.
Anyway, i'll miss some people. Şi ei ştiu că-mi va fi dor de ei. Pe data de 7 mai vom fi înapoi. Promit solemn că afişez câte o poză din fiecare oraş vizitat.
Plouă şi eu-s răcită, it sounds awful când ai mâine concert unde te vei simţi de-a oaia dacă tuşeşti. E frig şi aiurea, şi dispoziţie zero. Şi din cauza asta a trebuit să amân o întâlnire cu Nika de ieri şi de azi, şi mă simt aiurea că am făcut-o, deşi ea nu s-a supărat. Nu iubesc să stric planurile mele sau ale cuiva, tot timpul mă simt nifftemu dacă ceva se strică. Am o nouă idee de nuvelă, şi aia stupidă, doar un carcas. Mă simt aiurea după ce tata mi-a criticat maniera de scris, şi îmi pare rău că i-am spus că scriu. La urma urmei nu trebuie să fie traba lui că-s antiutopistă cu înclinaţii bolnave spre dark romance. Şi mă simt aiurea că-mi sună de pe hidden number, de parcă îi e ruşine de mine, sau crede că am să-l sun back vre-odată pentru a cere ceva. Îmi este antipatic la culme. De ce scriu asta, pe naiba? Just forget it.
Shit, sunt out of energy area. Thx God pentru 2 săptămâni de concediu de la şcoală.
Iaca şi vre-o 2 poze din orăşelul în care vom trăi în Belgia. Be, dorinţă de scris - nema.

vineri, aprilie 09, 2010

Oameni

7 au reacţionat
Cică am deschis şi eu pagina curată pentru a scrie despre ceva, că de: demult nu am mâzgâlit pe aici şi m-am ciocnit de problema "ce să scriu?". Şi vorbind cu Violeta pe skype în căutarea a ceva inspiraţie (a se citi "sfat concret") am ajuns la ideea că poate scriu despre toţi omuleţii din viaţa mea.

Nu-mi amintesc pe nimeni însufleţit până la 4 ani înafară de mama şi bunica (kind of). Când aveam 5 la noi în grupa de grădiniţă era un băieţel Sergiu. Cred că e persoana care o ţin minte anume prin fraza "Când o să cresc mare îţi voi cumpăra o fustă cu briliante". Asta m-a dat gata atunci şi mă face să am un târş prozaic acum. M-am simţit donşoarî. Apoi a urmat Alexei, unu' care se fugărea prin toată grădiniţa după mine pentru ca să mă pupe şi, oh yeah, l-am trântit cu capul de o masă. Ţin minte că mi-ar fi plăcut, dar cred că mă "lămăiam" şi eu, eram donşoarî cu fustă cu briliante în imaginaţie. Ştiu că aveam o prietenă Alisa, foarte frumoasă. Ţin minte un dialog cu ea:
- De ce unii oameni sunt frumoşi şi alţii urâţi?
- Poate pentru că cei care se nasc urâţi devin frumoşi, iar cei frumoşi - urâţi. Iată eu-s urâtă.
Genial dialog, nu-i aşa? Cea care a trăsnit fraza genială eram eu.
Şi mai ţin minte o fată Nastea care mi-a stricat păpuşa mea Barbie blondă adusă din Germania de soţul mătuşei. Cred că plângeam cu lacrimi de crocodil.
Cu Mila (pe atunci - Mihaela) nu prieteneam deloc. Mie-mi era absolut totuna de ea, ea mă ura doamne fereşte. Chestia e că stăteam la o masă când ne ocupam, desenam, bla bla, iar când mâncam mă mutam la masa ei. Şi ea nici în ruptul capului nu voia să-mi dea masa ei.
Ţin minte un lucru prostesc de pe vremurile grădiniţei. Se puneau paturi alături şi trebuia să se culce fată cu băiat. Mda. Eu dormeam cu un idiot Grigorescu. Cam tot pe la vârsta de 6 ani acea Naste m-a învăţat cuvântul "blin" şi Grigorescu m-a pârât repede educatoarei. Doamne, ce fericită eram când şi-a făcut o bortă în cap pe barele alea. L-am văzut acum vre-o jumătate de an. E un blond încrezut că e frumos foc, cu un breton lung, dar mai josuţ ca mine, şi asta e yay.
Ion Leu era băiatul cu care aveam cele mai normale relaţii. Mama lui era plecată în Portugalia deja atunci, pe vremurile alea o chestie întâlnită rar. El spunea că dacă calci pe crăpăturile din asfalt va muri Dumnezeu.
Pe la sfârşitul grădiniţei începusem să prindem relaţii bune cu Mila. Şi spre marea noastră surprindere şi fericire nimeriserăm în aceeaşi clasă din aceeaşi şcoală medie naţională 62. Iniţial eram 35 de copii în clasă, dacă nu mai mult. Uneori se întâmpla să stăm cu Mila pe acelaţi scaun. Şi din prima zi, cum se obişnuieşte să fie şi în următorii ani de şcoală, s-a găsit o fată pe care nu am plăcut-o din prima privire: Gabriela Caţer. Era oribilă, era şefa clasei şi-şi băga nasul peste tot. Dar după clasa întâi nu am mai auzit de ea. A mutat-o tat'su. Eu şi Mila după clasa 1 de despărţisem pe-o perioadă. Ea umbla cu una Mariana, iar eu am început să vorbesc binişor cu Olga - o rusoaică plinuţă pe care mama a dat-o în şcoală română ca copilul să ştie limba bine. Am fost împreună toţi anii şcolii, iar din a 4 ne-am grupat la loc şi cu Mila şi cu Cristina. Erau ani perfecţi, când plăceam un băiat pe nume Iulian, prea corect şi prea nasol dacă sincer, când duceam lupta contra Irinei, pe care nu am mai suportat-o până într-a 9, când ne-a despărţit liceul. Din iniţialele prenumelor noastre am făcut grupul Mafia FOC ( ) adică Mihaela Felicia Olga Cristina. Hm, erau vremuri când ne plăcea de acelaţi băiat. Mă rog, interese comune, probleme comune, băiat comun. Numai Mila stătea şi ne consola pe rând că pentru ea, deh, băiatul era doar obiect de investigaţie psihologică. Dumnealui acum trebuie să facă un smile larg)). Noroc, Vitalik din a 5 a, acum student la politehnică.
Au venit vremurile când eu şi Mila ne-am dus cu sorcova în direcţia lui Evanescence şi alt rock light. Era clasa a 6 şi s-a dus Olga. Acum trăieşte în Florida. Maică-sa s-a căsătorit şi ei s-au mutat la Michael. Nu am văzut-o parcă de veacuri. După ce ea s-a dus relaţiile un pic s-au descleiat, nu mai era acel entuziasm maximalist. S-a dus omul care alegea totul sau nimic. Erau vremuri limpezi şi clare, fără nimic special, fără nimeni nou. Aşa au trecut anii până la a 9.
Ieşind din cadrul şcolii şi trecând la plane air, vreau să spun că în a 6 am avut firt kiss, foarte aiurea kiss cu un foarte naşpa om (dar care ştia să sărute, mânca-l-ar), de care ascund tot ce se poate de ascuns, pentru că nu sunt amintiri frumoase. Şi cum sunt eu taman bună de daja vu-uri, am fost toantă într-atât încât să mai calc pe aceleaşi greble de 2 ori cu acelaşi om. Era mai mare decât mine cu 2 ani şi prefer să vorbesc despre el în trecut.
După aia am trecut la jeans, T-shirt, pozitiffceG. În a 9 am dat-o bună şi cu Vitalik, ca un fel de kind of more than friendship relation, dar totuşi verzi pentru mai mult. Dar pentru mine aia şi atunic era serios. Vara aia tranzitivă de la a 9 la a 10 a mers greu, şi pentru că Mila se muta la colegiu. Aia era o etapă straşnică. Să rămân la liceu între oameni noi, fără cel mai apropiat prieten... Era chiar greu. Mai ales că în perioada aia a trebuit repede să cresc din pampersuri, că până atunci Mila avea grijă de mine şi-mi explica şi mă sfătuia.
În a 10 a venit o fată cute la noi în clasa nouă. Cristina Golubova. Ea a devenit noua mea colegă de bancă. Eu deja eram kind of t-shirt la limita feminităţii, cu muzică mai greluţă şi optimism care ieşea din limite. Ea era de la Durleşti, fată de gop, cu împrejurări de gop, fetiţă cu suflet mare şi bun. Şi deşi am fost foarte diferite, am reuşit să legăm o relaţie tare bună. Dar am pierdut şi acest omuleţ. După a 10 a plecat în Italia. Prin noiembrie 2009 m-a luat sub aripa ei Liuda Rusu, cunoscută în cercuri mai largi ca Ilusion. Pe atunci vărmi-o mi-a pus net, să fiu ca toată lumea, şi s-a început lumea paralelă celei reale, cu oameni noi şi diferiţi. Atunci îl întâlnisem pe Vitalie, un om extraordinar de bun la suflet şi cute, cu care întreţinem relaţii bune până în ziua de azi. Intrasem în clubul Neformalii fondat pe făkis de Ilusion. Şi treaba s-a dezgheţat după primul meu offline. Băusem, prima dată fumasem, am "podţepit" un băiat cunoscut de 2 ore şi l-am pus să mă ducă home şi l-am sărutat pe drum, după ce peste 2 zile i-am dat papucii. Fetiţa cuminte a reuşit într-o seară totul ce nu i s-a permis never. După care m-am dus frumos la psihologul de la şcoală şi m-am spovedit.
Apoi a apărut un om care mi-a dat viaţa peste cap. Nu ţin minte data aia de noiembrie, dar bine că ţin minte luna). Umblam şi eu de-a oaia pe net, am intrat la Mila şi l-am văzut pe EL. La dracu', fugeam în fiecare zi acasă ca să aprind netul mai repede şi să-l aştept încă 5 ore. Şi în sfârşit Vlad a stabilit o sâmbătă la ora 1 şi a promis că sună... A venit la 3. Păi, să vă spun sincer, până acum întârzie cu 30 de minute, dar e ok.
Prin februarie am cunoscut-o pe Nika, my men. Apoi repede pe lumea cu care contactez acum. Roma, pe care eu l-am scos în lume, spre sfârşit m-a scos el în altă subcultură, în care rămân şi acum. Am schimbat compania veche de nirvanişti capricioşi ruşi pe oameni cu cap, reci şi care vorbesc în română. Cred că şi eu m-am schimbat. Hm, then am cunoscut-o pe Alice, un omuleţ cute şi sweet şi MARE. Apoi pe menu în real şi pe Violeta.
Au urmat oameni noi: Rika, Cristi, Corina, Drama, Doina. Iertaţi-mă cei pe care încă nu i-am inclus sau i-am uitat. Nu pot spune că au rămas toţi la fel ca înainte, că simt pentru ei acelaşi lucru, că îi preţuiesc la fel pe toţi, că totul între noi a fost ideal. Dar pentru asta şi suntem oameni. Şi cum a spus Violeta o oră în urmă: "Între 6 miliarde de oameni trebuie să fie şi ai tăi".

Thank to all of you, guys.