miercuri, martie 31, 2010

Leapşă la care am visat şi acum îmi e lene s-o completez

1 au reacţionat
Cea mai lungă denumire ever. M-a tagat Menu 2 minute în urmă.

1. Ce speli prima data la dus ?

Îmi încălzesc tălpile) Apoi spăl mâna stângă.

2. Care e culoarea ta de helanca preferata?

Nu port aşa ceva, dar dacă insişti, atunci cred că bordeaux.

3. Îti place cafeaua?

Nu, dar beau o dată în lună când îmi vine un dor nebun.

4. Cum te simti acum?

Neutru moral şi mi-e frig.

5. Care e ultima litera din numele persoanei de care esti îndragostit?

O, Doamne. Şi aşa toţi ştiu. "D"

6. Care e ultimul vis pe care l’ai avut?

Uit foarte repede visele. Nu-mi amintesc.

7. Ai putea mânca o luna întreaga felul tau de mâncare preferat fara sa te saturi de el?

Nu cred.

8. De ce ai o pofta puternica acum?

De sos de ciuperci şi bani în buzunar.

9. La ce te gândesti când auzi cuvântul “varza”?

La vorba aia românească care vine în loc de "aiurea" sau "naşpa".

10. Ai numarat vreodata pâna la 1000?

Până la 100 am numărat ca să adorm, dar a fost monoton ş am lăsat.

11. Musti sau lingi înghetata?

Muşc.

12. Folosesti emoticoane?

Nu le plac ategoric, dar îmi place ăla cu unsure.

13. Câte dormitoare are casa ta?

Nu are, avem o cameră în care e şi living room şi dormitorul.

14. Ai cunoscut vreodata o celebritate?

Nope. Poate una viitoare.

15. Îti place brânza?

Categoric nu.

16. Care e ultima melodie de care ai fost obsedat?

Hm, a fost cam demult, nu mai ţin minte. Acum îmi place Anathema - Fragile Dreams şi Eluveitie -Calling the rain.

17. Câte tari ai vizitat?

Fără Moldova - una.

18. Sunt parintii tai stricti?

În privinţa stilului şi banilor - sunt. În rest nu.

19. Ai sari cu parasuta/parapanta/planorul?

Aş sări cu paraşuta, dar am auzit că trebuie să ai inima ok pentru a o face. Iar eu nu stau bine cu inima.

20. Ai lua masa cu George W. Bush?

Chiar deloc.

21. E ceva stralucitor în camera ta?

Nu categoric.

22. Închiriezi filme?

Le privesc pe net online sau le iau de pe torrents.

23. Unde vei merge sâmbata seara?

Nicăieri, dacă desigur până atunci nu se vor chimba planurile. În plus, ne pregătim de Paşti.

24. Oua albe sau maro?

Albe. Dar de obicei folosim maro.

25. Îti place muzica?

Puţin spus. O ador. Cânt peste tot. Cred că noroc de cunoscuţi că nu am mp3.

26. Ai mers cu trenul?

Da. Când aveam 9 ani.

27. Ce zi a saptamânii e?

Miercuri.

28. Ce ai mâncat la prânz?

Tartine cu vinete conservate şi suc.

29. Ce face mâine prietena ta cea mai buna?

Se îmbracă ca o rockeriţă nirvanistă/curvă debilă şi se duce la câştigat pariul împreună cu alte fete din grupă. E 1 aprilie, copilaşi.

30. Ai vazut filmul The Butterfly Effect?

Am văzut şi m-a dat pe spate.

31. Ce crezi despre Yankees?

Sunt foştii englezi care s-au porcit şi au omorât oameni care de secole au trăit pe acel continent. Îmi înţelegeţi opinia, nu?

32. Ai parul ondulat?

Nu, thx God (i'm pretty)

33. Când ai plâns ultima data?

Duminică noaptea.

34. Ai intrat vreodata într’un zid?

Trebuia?

35. Anotimpul preferat?

Primăvara şi o iarnă kiută.

36. Adormi cu televizorul deschis?

Nu. Nu-l privesc până noaptea târziu. Stau la calc.

37. Ai baut vreodata alcool direct din sticla?

De foarte multe ori.

38. Crezi ca esti batrân?

Mă simt bătrână dar nu sunt.

39. Ti’e frica de întuneric?

Nu. Înainte îmi era frică de oglinzi noaptea. Era o perioadă când mama le acoperea cu prosoape.

40. Îti place viata ta momentan?

Satisfăcătoare.

41. Bati în lemn?

Des, dar nu sunt superstiţioasă. E ca un obicei familiar.

42. Ai o vedere buna?

Nu, sunt mioapă.

43. Poti sa faci hula hoop?

Îmi cade la a treia rotire.

44. Unde sunt parintii tai?

Mama la 2 metri de mine se uită la ProTV, iar tata idee nu am şi nu vreau să ştiu (în Pizdiuşenii Noi).

45. Ai fost vreodată sărutată în lift?

De multe ori.

46. Care e urmatorul CD pe care îl vei cumpara?

Nu cumpăr CDuri.

47. Ai intrat într’o încapere pe fereastra vreodata?

Nu-mi amintesc.

48. Ce ai cumparat ultima data?

Pâine.

49. Cât de des vorbesti la telefon?

Seara vorbesc a lot, restul zilei aproape că uit că am mobil.

50. Esti într’o relatie complicata?

Depinde de relaţie. Apropo, stupidă întrebare care trebuie precizată. Am relaţii tensionate cu cunoscuţii, tata şi fake friends. În rest sunt ok cu toţi.

51. Ai pus piedica cuiva vreodata?

Nu cred, eram fetiţă kiută.

52. Folosesti betisoare chinezesti?

Ăm, nu.

53. Ierti prea mult?

Chiar prea mult. Şi sunt patologic de naivă.

54. Detii o arma?

Unghiile mele de colhoznic aristocratic. Da' sincer- nu. Da' ar trebui.

55. Ai fost vreodata într’un castel?

Nu, dar aş vrea la Bran şi la vre-un castel Britanic.

56. Îti place parul tau?

Da, doar că e problematic.

57. Îti place de tine?

Păi, am patologie cu chestia "Îs grasă", dar în rest mă plac.

58. Esti mai apropiat/a de mami sau de tati?

Mami şi Tati..beaka. De Mila. Ei, uneori de mama. Tata nu intră în categoria oamenilor care le-aş spune ceva intim.

59. Ti’a placut leapsa asta ?!


Nu doamne fereşte ce mult, dar merge.
Luaţi-o cine vrea.

Lumi de sticlă

0 au reacţionat


O miercuri. Îmi "arde" o ureche şi am o dispoziţie neutră de tot.
Am vrut să vă mulţumesc celor care aţi citit "Lithium" şi aţi apreciat-o bună/rea/citibilă, dar tot draga mea nuveluţă a făcut ceva în blog, că acum apare doar ea pe pagina principală. Postarea asta vine ca să schimbe acest lucru şi să vă mai aducă ceva piece of randomness (nu ştiu dacă există aşa cuvânt, dar fie, mi-e lene să mă bag în dicţionar) din my life.
Urmez să frecventez cenaclul la "Clipa" unde m-au publicat, pentru a practica ceva nou, pentru a-mi dezvolta maniera scrisului şi pentru a obţine ceva pentru cariera mea de posibil jurnalist. Sau psiholog. Idee nu am la ce să dau.
Trecem la school simbolismul. Eu fiind marea fană şi adeptă a întregului modernism şi simbolismului în parte, mă pregătisem deja să ascult mornăieli obişnuite de genu' "Doam' prosoară, ei îs aşa depresiiiivi". Da' cică am avut noroc şi de o frază nouă "Toţi simboliştii iştia credcî erau ămo". Bre, asta era chiar tupeu deja. Deci, pe mâine am de recitit de vre-o 3 ori "Plumb" pentru a-l rememoriza şi la asta îmi limitez tema pe acasă.
La ora asta mama trebuie să fie la adunare la cor. Eu ascult la boxe nederanjată Draconian - She dies şi îmi amintesc de vremurile când aveam psc ce mulţi "prieteni". Pe care contam, la care le spuneam lucruri personale, care acum mă gândesc că nu merită să le ştie nici unul din ei. Chestia naşpa e că posibil nu mi-e totuna, altfel nu m-aş gândi la ei atunci când nu mai am ocupaţie. De obicei când n-ai ce face, în cap îţi vin nişte chestii care la bagi în fund după obişnuinţă.
Timpul trece atât de repede. Ţin minte cum scriam postarea când s-a terminat prima vacanţă de primăvară şi visam cu toţi la cea de paşti. Hm, mă gândesc că avem încă vre-o 12 repetiţii la cor şi plecăm.
Hm, la dracu', nu am nici măcar o leapşă pasată ca să scriu ceva. De aia vă înclei încoace un textuleţ scris la o adică pentru redactorul-şef al "Clipei" care vine comparativ cu poezia trimisă anterior.
Nu v-aţi gândit niciodată cu ce se asociază pământul pe care trăim? În drum spre şcoală şi inevitabilele ore mă gândeam că Terra seamănă cu un acvariu enorm sferic, în care trăiesc 6 miliarde de peşti, pe bucăţi de alge numite continente. Un acvariu care suferă de supraîncălzire, pentru că stăpânul l-a pus prea aproape de soare. Hm, nu crezusem vre-odată că voi asocia omenirea cu peştii. Oraşul de beton mă acoperă şi mă alungă pe stradele mici direct de pe bulevarde. Chişinăul e ca o femeie ofelită care nu vrea să accepte bătrâneţea. Oraşul îşi acoperă stradelele pavate cu asfalt sur, urât, omogen. Iar stradelele rămân undeva în urmă, pentru ca să-ţi poţi doar închipui cum e să calci pe ele şi să simţi cum secundele cad din circuit. E oraşul vitrinelor după care se ascund nişte câini vagabonzi. Un oraş unde direct de pe bulevard nimereşti într-o lume paralelă cu copaci care parcă ar suferi de reumatism. Oraşul sur, abia ieşit din iarnă, şi mergi şi vezi acealeaşi orgăzi şi etaje, copii care repetă cu voce poezia "Oaspeţii primăverii" de Alecsandri, o biserică, 2 fete care vorbesc despre Harry Potter, microbuse alături de care stau bărbaţi şi strigă "La Tiraspol!", oraş care are mii de voci, care miroase a franchise, a parfum şi a CO2... Şi toate trec pe lângă mine şi mă ating cu o privire, cu o expiraţie sau cu un umăr. E un furnicar unde nimeni nu vrea să vadă ochii celuilalt, unde fiecare se ascunde după un cub de sticlă şi îi este atât de milă de sticlă, încât nu riscă să se apropie prea de tot de sticla celuilalt. Şi mă gândesc că e doar Chişinău. Cum ar trebui să fie la New York sau Moscova? Întrebare retorică. Probabil aici s-ar potrivi vorba profesorului meu de literatură universală: "E mai bine acolo unde nu suntem noi". Dar pe nimeni acest motiv nu-l determină să se ducă cu avionul/autobusul/maşina/trenul/autostopul sau pe jos într-un loc unde-s captive visurile lui. Pentru că, din păcate, alte motive sunt primordiale. Trăiesc la etaj, la un etaj atât de înalt, încât locuind în centru văd porţile oraşului. Totul e inundat de soare, soarele care dă speranţă, culoare, spirit. E utopie, dragii mei. E prea utopic pentru a fi real. Văd departe, prin sticle cu dioptrie, un cenuşiu care treptat devine verde, o primăvară care, în sfârşit, îşi dovedeşte statutul, şi oameni care se dezgheaţă şi devin altfel. Dar realmente eu îi văd prin prisma acelui soare.Oraşul rămâne cu noi, şi va sta până piatra nu se va face nisip, până când nisipul nu l-ar duce vântul şi se va instala vidul absolut, armonios. Şi eu voi parcurge aceleaşi traseuri, inspirând expiraţia lumilor paralele care din îmtâmplare mă ating cu umerii.

miercuri, martie 24, 2010

Lithium[1]

6 au reacţionat

Gen: Meditativ cu subtemă. Dramatic.

Muzică: Silent Hill OST – Room of angel

Tristania – Hatred Grouse

Într-o cameră simplă, fără decoraţii, cu o fereastră cu sticlă murdară şi prăfuită acoperită cu gratii, la o masă din lemn cu colţuri rotunde stătea o fată de o vârstă greu de determinat, într-o cămaşă lungă şi albă.

- Vreţi ceai? Nu? Atunci eu îmi torn. Mă cheamă Anna. M-am născut în 1913. Am 18 ani. Nu ştiu despre ce să vă povestesc. Tata a murit pe front la războiul ăla mare, mama coase haine, forme milităreşti, costume şi draperii. Sora mea a murit la cinci ani. Mă simţeam singură.

O femeie care stătea în faţa ei a dat din cap aprobator, cu compătimire. Femeia era într-o rochie simplă, albastră cu cordon negru. Avea părul castaniu cu fire sure alocuri, faţa îi era blândă, cu multe riduri mici. Expresia ei dădea de înţeles într-un mod necunoscut că ştie despre ce vorbeşte Anna. Făcea o impresie de om care a văzut cu ochii lui războiul.

Anna strângea cana albă cu floricele cu ambele mâini. Degetele subţiri, osoase, cu unghii roase, muşcare, se plimbau pe gura cănii uşor, abia atingând-o.

Faţa îi era ascuţită, cu o expresie speriată, neîncrezută, precaută. Avea părul ondulat, încâlcit, de o culoare castanie ştearsă. Firele murdare ădeau haotic pe frunte şi umeri iar Anna, cu un gest specific, le aranja după urechi. Ochii mari cu cearcăne bolnăvicioase erau căprui, cu pupile dilatate de la lipsă de lumină solară sau frică. Nasul lung, ascuţit, buze crăpate... Faţa ei avea o asimetrie inexplicabilă şi totuşi Anna nu era urâtă sau frumoasă. Era ştearsă.

Femeia în albastru i-a întins o mână. Anna s-a agăţat de ea maniacal, cu degetele ei păianjene

- Cum ţi-ai petrecut copilăria?

Anna a zâmbit şi doamnei în albastru ea îi păruse chiar drăguţă. Privirea nostalgică căuta prin ungherele camerei imagini fericite, prăfuite, sufletiste.

- Când aveam 10 sau 11 ani, peste drum de casa noastră s-a mutat o familie care avea o fiică. O chema Eva. – Ochii Annei s-au înseninat. – Era cel mai frumos copil pe care-l văzusem vre-odată. Avea ochi mari, albaştri, piele albă, păr blond. Era ca un înger. Ea semăna cu imaginea din capul meu când mă gândeam la un înger. Mama spunea că sora mea Grethen acum e înger. Ieşea cu o păpuşă, se aşeza pe scările casei sau printre rufele care se uscau şi o pieptăna ore întregi. Ea avea păpuşă, iar eu nu aveam... Într-o zi am ieşit şi m-am apropiat de ea. Am rugat-o să-mi dea voie să mă joc cu păpuşa ei. De atunci am început să prietenim. Părinţii ei aveau o casă frumoasă şi mama ei nu lucra. Ea ne spunea poveşti, ne dădea biscuiţi. Dar Eva n-a venit niciodată la noi acasă.

Anna a ridicat cana şi a sorbit puţin ceai. Îngândurată, ea s-a cufundat pentru câteva clipe în amintirile sale, dar femeia din faţa ei a atins-o uşor de mână.

- De ce?

Anna se uită la ea nemulţumită, parcă reproşându-i că a scos-o din amintiri.

- Mama lucra şi nu avea timp de noi. Eu rămâneam des singură acasă şi mă simţeam prost. Atunci veneam la Eva, dar ea nu putea să vină la noi, tatăl ei nu-i permitea.

Eram fericită că va fi cu mine la şcoală şi mai ales într-o clasă. De atunci tot timpul ne şoşoteam la ore. Dar când Eva făcea ceva, profesorul striga la mine. Cred că şi lui Eva îi părea înger. Nu ştiu de ce, dar copii râdeau. Copii sunt răi. Mă băteau cu hârtii şi bucăţi de cretă, bluza mi-o murdăreau de cerneală. Eva era alături, mă apăra, dar parcă se pierdea în mulţime, nimeni nu o observa. Nimeni nu vorbea cu ea, dar nu ne simţeam dezamăgite. Ne aveam una pe alta.

- Prietenia voastră a durat mult?

Trăsăturile feţei i s-au ascuţit brusc, interiorul Annei a luat o poziţie apărătoare faţă de întrebarea care-i provoca durere. Ochii îi deveniseră ameninţători.

- Ce vă pasă?

- Vreau să ştiu, doar atât.

- Să-i spuneţi apoi cuiva?

- Nu. Tu ştii că nu am pe nimeni cui să-i pot spune.

- Eva a fost cu mine 5 ani. Într-o zi tata i-a permis să vină la noi. Am mers la mama să i-o prezint. Mama ne aştepta cu biscuiţi şi ceai. Când i-am prezentat-o pe Eva, mama s-a uitat la mine cu o faţă îngrozită. Eu m-am uitat la eva: era frumoasă, ca de obicei. Mama mi-a spus nişte lucruri prosteşti. A început să strige „Tu mi-ai spus că aduci fetiţa special ca să-ţi fac biscuiţi!”. Eu strigam că Eva e alături, cum poate să nu o vadă. Îmi era ruşine de mama. I-am şoptit Evei că mama a înnebunit şi trebuie să plecăm ca să nu o deranjăm. Mama m-a bătut şi apoi a început a plânge. Era distrusă şi eu nu ştiam de ce. Îmi făceam griji că e nebună. În ziua aia am mers la casa Evei. Ea ne aştepta pe prag şi mă tot striga. Ţinea păpuşa aia veche în mână. Mama m-a întrebat ce vedeam, iar eu râdeam. Crezusem că mă ia în râs, dar era foarte serioasă şi tristă. A spus că vede doar un câmp în faţa ei.

Apoi au venit oameni în alb, au dat nişte întrebări, au vorbit cu mama, şi...

Vocea Annei a devenit abia desluşită şi o nuanţă de panică se auzea în fraza ei de pe urmă. Ochii şterşi s-au umplut de lacrimi involuntare, faţa de pergament din galbenă s-a făcut sură, morbidă.

- Aici oamenii în alb mi-au spus că Eva e doar în capul meu. M-au obligat să le spun dacă era înscrisă în registrul şcolar, dacă am văzut-o alături de altcineva vre-odată, şi multe alte lucruri. Mi-au spus că dacă vreau să mă fac bine, nu trebuie mai mult să vorbesc cu ea. Dar Eva şi aici era cu mine. Şi când babele alea groaznice care veneau să-mi pună injecţii mă vedeau vorbind cu Eva, eram dusă în camera straşnică...

Anna începu să geamă şi să plângă cu voce, părul castaniu îi nimerea în gură, lacrimile curgeau în cana de ceai, iar femeia în albastru se uita la ea cu milă, dar fără a o atinge. Treptat expresia ei căpătă dezgust.

- Mă doare!!! Opreşte-te, mă doare!

Într-o amintire a durerii ce i-o provoca camera electrică din faţa Annei dispăru şi cana cu ceai, şi femeia în albastru. Doi infirmieri o luară de coate iar pe faţă-i era doar o expresie de disperare profundă, apatică, pentru că nişte oameni cărora ea nu le făcuse nimic rău, i-au luat unica prietenă, unicul om, chiar şi imaginar, care nu cerea de la ea nimic, căruia nu-i păsa că Anna e schizofrenică şi nici că îi este creatoare...

- De ce se poartă aşa cu tine?

- Pentru că eu te văd, iar ei nu te văd.

- Şi ce dacă?

- Nu ştiu. Oamenilor nu le place când alţii văd ceva, iar ei nu văd. Probabil sunt invidioşi.

- Pot să stau cu tine?

- Da. Ei oricum n-o să te vadă. Dar hai să tăcem.

- Anna... te iubesc.

- Şi eu te iubesc, Ev’.

În camera cu pereţ albi şi moi, cu o ferestruică 2x2 cu gratii, stăteau înbrăţişate două fete. Treptat, una din ele deveni transparentă şi se topi în aer. Iar cealaltă continua să o mângâie pe cap. Pentru că era doar a ei şi o vedea numai ea.



[1] Lithium – element chimic prezent în organismul omului şi care asigură stabilitatea mentală. Insuficienţa sau lipsa lui cauzează grave disfuncţii mentale, cea mai răspândită fiind schizofrenia.