sâmbătă, august 29, 2009

Amintiri despre veri

2 au reacţionat

Nu am scris in Coma Black de foarte mult timp. Nu sunt pe aici nici macar prin treacat. Unfair.
Am vrut sa treaca vara mai repede, sincer. Am avut o vara grea, deloc fericita, si chiar imi doream sa vina rutina shcolara, sa-mi fac ca de obicei 3 ore istoria (imi urasc profa'). Recent chiar am visat-o, de parca era in bucataria mea si fura biscuitzi XDD. Saream ca o capra de bucurie ca profa' mea de limba romana a fost instalata in post de director adjunct si acum nu va mai avea timp de a 11 b... O, sa shtie ea cat de fericita sunt eu ca nu ne mai invata!!! Nu-mi va mai pune note de 8 pentru eseuri despre dragostea in perceperea mea. He, nu m-a iubit niciodata pentru opinia mea despre metoda ei de predare :D... Imi place sa critic profele. Sunt idioate. Si ma cred aroganta, dar nu-mi pot face nimic, pentru ca stiu materia. Am numai la purtare note proaste. Dar mama mea nu mi-a mai vazut agenda de ani de zile)))
Va rog frumos, my friends, cine invatza franceza sa ma ajute la anul la aceasta materie... O invatz primul an si nu shtiu nimic. Anul trecut am avut cea mai proasta nota anume la franceza. O.o de fapt, cel mai rau era matematica anii trecutzi...
Vara asta... Ca toate verile, cel mai important se intampla la sfarshit. Am avut noroc de cunoscutzi noi, care sper sa devina prieteni... Deshi greu imi fac prieteni... Pentru ca tot timpul cantaresc propozitzia "Tzin la tine" sau "Te iubesc" prea mult... Nu o pot spune fiecaruia, care imi este placut...
Troncanesc tare din taste, si mama e suparata ca nu ii dau pace sa asculte National Geographic... Vreau la un lac, in toamna, sa privesc cum cad frunzele, direct pe apa. Si pana acum imi doresc sa am o pisica. Vis de cand aveam 5 ani. Vreau o pisica, si pana acum am avut 3 papagali si nishte peshti nenorocitzi, care au zdohnit peste o saptamana. Aveam 7 ani.
Ah, vreau frigarui shi porumb copt, ca la strabunica, cand veneam la ea pe toata vara cu mama cand aveam 6, 7, 8 ani... Apoi ea a murit. Parea din alta epoca. Deshi era, nu parea... Stitzi, avea gutui inauntru geamului... Erau galbene tot timpul. Parca conservate.
He... Daca tot imi amintesc de verile vietzii mele "taaare lungi" (XDD) intr-o vara a fost si my first kiss... Nu m-am vazut cu baiatul ala de vre-o 2 ani. Hm.. Sa spun cinstit ca nu ard de dorintza? XD
Si desi nu mi-a placut niciodata caldura verii, arshitza asta oribila... Tot cel mai important in viatza mea se intampla vara... Deshi nu... Nu tot)) De aia si ashtept cu nerabdare iarna...)

duminică, august 16, 2009

Happy End-ul

2 au reacţionat
Da, oameni buni... Continuarea happy a istorioarei intitulate in fine "Zambetul din fatza oglinzii". Facut copy/paste deja din documentul word gata tapat. Ca sa va descurcatzi, cititzi mai jos postarea cu titlul "Dark". Enjoy...

Monotonie. Aceleaşi lucruri, aşteptări, dorinţe, evenimente, toate în aceleaşi doze şi pe aceiaşi tonalitate. Aceiaşi respiraţie incompletă, din cauza vechii răceli, care aşa şi nu a trecut, aceiaşi cartofi prăjiţi marţi la cină şi peşte preparat joi, temele pentru acasă făcute până la ora 7, şi cele amânate de la matematică, aşteptarea unei minuni, care poate că se va întâmpla astăzi, mâine, peste o lună...

Singurătate. Una care o poţi atinge, care pulsează, una vopsită abundent cu creion negru de ochi de la El Corazon, în cizme grele şi cu unghii vişinii, care bea apă dimineaţa înainte de masă şi ascultă gothic-metal. Şi poate o singurătate care îşi dorea să distrugă ambalajul care o ţinea captivă dar, în adâncul sufletului, ea ştia că aşa ea se simte mai bine.

Protejată...

Sigură...

Singurătatea o făcea să se simtă aparte, să se simtă Ea...

- Eşti liberă astăzi?

- Nu, merçi, din păcate nu... Trebuie să mă pregătesc de sesiune...

- Mm, bine... Altă dată.

„Nici un fel de altă dată... Numai nu pentru tine.”

Negaţii, scuze şi nimic mai mult decât speranţe ţesute din ceaţă şi rimel de la Oriflame căzut de pe gene într-o grăbită clipire nepăsătoare.

Frunzele cădeau haotic duse de vânt, colorate, vii încă prin credinţa oamenilor în frumueţea lor. Bocancii păleau nemilos asfaltul sur şi monoton, ca şi zilele ei... Spre casă... Spre fortăreaţă... Spre refugiu... Sau...

Suna deşteptătorul...

Ce de obicei ea îl stinse în grabă şi păşi în vârful degetelor spre oglindă.

„De obicei” ; „De obicei...” ; „De obicei?”

Şi ea zâmbi... Şi nimeni înafară de ea încă nu ştia că mai mult „ca de obicei” nu va fi. Niciodata!!

În buzunar îi sună telefonul. El ridică. Surprins...

- Nu ştiu nimic, tu mergi astăzi cu mine în pădure. Tu mi-ai promis încă vara, că vom pleca să ne uităm, cum acolo cad frunzele!

- Neapărat, dragă... Neapărat...

Şi oare chiar atât de mult contează că se adunau norii de ploaie?

Prima jumătate: 09.08.09, A 2 jumătate: 13.08.09
Istorioară inspirată de Lara Fabian – „Je t’aime” ; Antimatter – „A portrait of the young man as an artist” ; fraza „Why we can’t try to survive?” din Hypnogaja – „Welcome to the future” ; Within Temptation – „Ice queen”. Mulţumire aparte Violetei (Akaete) în calitate de „critic literar”.

luni, august 10, 2009

Dark

3 au reacţionat
Desen de catre o domnishoara cunoscuta cu acelashi nick ca shi mine - Ophelia (shi-a expus picturile in biblioteca mamei) de pe profilul ei din deviantART. com

Hm... asta e o istorioara abstracta, neclara, grea, emotiva... Eroina e fara nume... E o "Ea"... Foarte multe detalii sunt luate din mine, insa sa nu credetzi ca ea sunt eu... Nu am sa va spun ideea textului, nu am sa va spun motivul scrierii, imi este extrem de interesant sa vad cum voi vetzi interpreta, intzelege shi percepe acest text idiot si spontan, care mi-a venit intr-o perioada de singuratate de ieri... Fitzi atentzi in concluzii si mai cititzi shi printre randuri... Enjoy my weird thoughts...

"Ceva s-a rupt in ea... Demult... Ea singura nu mai stie ce...
Ploile umblau dupa ea cu turma... S-o aline, sa planga pentru ea, in locul ei...
Era prima ei toamna pustie, in care a calcat pe jumatate moarta...
- Ce-i cu tine? Nu te cunosc...
- Nimeni nu tzi-o cere... Sunt lucruri care vrei sa le spui, dar ce rost are?

Pasii egali in lungime faceau aceiashi 1037 de metri pana la scoala, statea in aceiashi a 2 banca de la fereastra, raspundea printr-un da/nu/posibil... Vorbea rar, cantarind cuvintele. Era alt om in locul ei.

Lumea era inafara ei, ea traia in vid. O aranja asta...

Venea acasa, lasa jos, pe covorul bordeaux rucsacul negru, descheia trench-ul de aceiashi culoare si il arunca in fotoliu. Direct in bocanci intra in camera si arunca mobilul pe masa. Mobilul, care nu suna aproape deloc...

Statea fix 2 min 35 sec la fereastra larg deschisa. Destul pentru ca sa-i cada o lacrima si sa o shtearga in graba. Spunea de fiecare data acelashi cuvant...

Se intorcea in coridor, scotea bocancii, si in varful degetelor intra in bucatarie. Obishnuia sa bea cafea. acum 2 luni doar cafea... Uitase ca-i placea ceaiul...

Nu manca nimic... Nu simtzea necesitatea.

Cu cana in mana lua un numar de telefon, care il stia de la 7 ani pederost. Vorbea un pic... Viu... Vinovat... Dator...

Doua minute statea pe marginea patului si cugeta. Si de fiecare data arunca o privire spre geam...

Temele le facea 5 ore... Straniu pentru vechea ea... Intr-o tacere adanca. Dureroasa.

- Te rog...
- Am sa vin.
- Ma iubesti?
- Te iubesc... Nu-tzi fie frica pentru mine.
- Mi-e dor de tine...
- Sunt alaturi.
- Nu... Ai plecat undeva departe si nu ai spus unde. Ai lasat numai umbra.

Si atunci zambea... Lui ii pasa... Dar demult nu mai sunt cei din iulie... Pentru ca ceva inauntru s-a rupt.

- Iarta-ma...
- N-am de ce...
- Vreau sa fii vie!
- Sunt a ta... Chiar si moarta.
Si il atingea de obrazul palid. Il mangaia de parul blond si il saruta o dat. Pe frunte...

Nu putea dormi... Era in bucatzi... Shoptea...

- Iarta-ma... Te rog...
- De ce ash face-o?

Ii raspundea vidul, care traia intr-insa. Ferm. Rece. Ca un copil mofturos."

sâmbătă, august 08, 2009

Spontan

2 au reacţionat
Fetelor, si totzi ceilaltzi care nu sunt fete, astazi fac exces...
Ploua... o ploaie dragutza si muta de august, patrunsa de lumina... Picaturile ei sunt bombe atomice mici, incarcare cu energie invizibila, datatoare de viatza, care ma face sa ma lipesc cu nasul de sticla geamului si sa urmaresc... Caderea... In astfel de ploi te dizolvi, devin o parte din tine si tu - o parte din ele. Ploile... Cat de diferite sunt... Cele de toamna te imbatranesc, te pregatesc pentru asteptare. Asteptarea iernii, viitorului, notelor de la sesiunea de mate', sunetului fix la ora 8 seara. Ploile toamnei te cheama pe strazi uitate, in ganduri vechi, te cheama la o cana de ceai si fotoliul preferat de la fereastra, cu cartea a 3 HP (preferata mea din saga). Se intampla uneori sa ploua iarna. Aceste ploi iti aduc dezamagire ca nu ninge, amintiri ale zilei de iarna veche de 4 ani, cand s-au inchis shcolile de la ninsoare...
Ploile de primavara seamana cu fetele punk sau nirvaniste: colorate, nebune, vopsite in toate culorile existente, pozitive si neprogramate... Ele aduc sperantza, bucurie, sentimentul de party si ceva fresh.. (asta deja despre ploi, nu si despre fetele nirvaniste XD)
Vara ploile sunt calde, binevenite, dragi, rare...ca niste atingeri ale omului pe care il iubesti, insa cu care te vezi cateodata numai...
Iar ploaia muta din 8 august a plecat, parca nici nu a fost, ca o istorioara placuta, senina, dar scurta..
2 au reacţionat
Deci, la cerintza dumneavoastra, dragele mele, un fragment din cartea pe care o scriu pentru El si concomitent incerc sa vad daca e destul de buna, ca sa nu-mi fie rushine, so o prezint pe fragmente vazului dumneavoastra... Volumul se numeshte "Taramul Copacilor De Fier", si este compus din mai multe nuvele noi si poezii (care nu vor fi publicate din motive personale). Vreau sa spun ca cu parere de rau mi-e frica sa postez nuvelele in intregime, ca dumnealui poate da de blogul meu, asha ca enjoy doar fragmente...Asta de mai jos va fi din nuvela "In fatza drumului cetzos" unde se ia tema omului care s-a dat in voia lui Luci (cum dragostos il numesk eu pe Lucifer)...Locul actziunii: Frantza, secolul XXI, toamna asta, care inca nu a venit, septembrie. So...enjoy si criticati va rog=))

Demonul luă în mână paharul şi acelaşi lucru îi poruncise să facă lui Antoine.

- Acum...fie voia ta, omule! – şi sufletul omului păcătos ciocni paharul cu creatura infernului.

Deodată cum ultima picătură de vin a fost băută, Antoine deschise ochii şi văzu copacii roşcaţi din ograda casei sale. Fericit că vede, că e teafăr, Antoine deschise uşa casei şi începu să-i cheme pe ai săi. Întrând dintr-o cameră în alta, chemându-si pe nume soţia, pe ambii băieţi... Pustiu... În casă nu era nimeni... În următoarele 2 ore, Antoine se adeveri că nu e nici un om în întregul cartier. Maşinile s-au oprit, în case lucrau aparatele automate, televizoarele aprinse arătau fâşii sure de lipsă de signal, în frigider în fiecare zi apărea mâncarea şi maşina de făcut cafea îl aştepta dimineaţa cu o nouă cană. Dar nu se auzeau telefoanele, care cândva iritau, nu se auzea zgomotul copiilor şi râsul lor, nu era chipul femeiei vis-a-vis de el bând cafea din cana ei verde... Femeiei pe care de fapt a iubit-o... Şi suna doar vocea ei în urechi maniacal, ca o bandă magnetică blocată: „Te iubesc” ; „Te iubesc” ; „Te iubesc”...

Antoine stătea pe prag cu un cuţit de tăiat varză în mână. Din ochii ca de sticlă curgeau lacrimi.

- Ce spui, Azazel? – întrebă o voce rece, înaltă, privind faţa lui Antoine ca pe ecranul de la cinematograf într-o premieră...

- Spun, stăpâne Lucifer, că în curănd îl vom primi la noi ca locuitor permanent... – Şi ochii lui suri luci metalic vis-a-vis de ochii căprui şi încă vii a lui Antoine.

- Da, dragul meu prieten... Cine mai bine ca tine să fi găsit o mai bună ispravă? Ce proşti sunt oamenii presupunănd că cel mai de temut e iadul plin de răcnet şi foc. Adevăratul iad pentru ei e ăsta: singurătate, lipsa de tot ce-ai iubit, la ce ai tins, lipsa unui orizont, a unei banale speranţe... Dar cum, Azazel?

- Preferata mea iluzie, stăpâne Lucifer... O simplă iluzie... – trist spuse Azazel. Poate că îi părea rău...

- Da... Să ştii că pentru trucurile tale mi-ai plăcut întotdeauna...

Iar în Rhône, Lyon, în casa lor mică, privea cum cad frunzele Mylene. De parcă încremenită aşa pentru mulţi-mulţi ani, cât încă va trăi amintirea acelei dimineţi...

Meditatii

2 au reacţionat
Hm, daka tot merge vorba de love peste tot,vreau shi eu sa skriu: pai asta e specifik fiekaruia sh nu kred k fiecare ar trebui sa spuna ferm k love sux, sau love's cool, sau orice altceva...pentru mine dragostea e ceva cald, personal, doar al tau, sh inconfundabil, care miroase a omul drag, undeva penibil, undeva prostesk, naiv, inocent sau pervers....e tacerea sh zgomotul, culoarea sh non-culoarea....nu vreau sa spun k e "aerul ku kare respiri sh viatza ta".....prostesk....dragostea nu-i viatza, e ceea ce te face sa intzelegi k poate k nu traieshti de-a oaia.....pentru mine ea e ploaie ku fulger, ciupercile care le gateshte mama, o tzigara fumata la cimitir sh robinete deskise inainte de vakantza sh fatza prosteaska inaintea profei de limba, batalie ku perne, Coma - Canta-mi povestea sh Culori, dorintza de a gati pentru dansu' , ultimul pup de la bunika......e ceva personal pentru fiekare.....sa tzinem minte asta......
Imi place blogul asta, e parca o particica din mine, am vizualizat si altele, unde sunt postari odata in luna, si ma simt weird ca scriu aici de 2 ori pe zi... Mi-e dor de ai mei de la shkoala, simt o panica inconfundabila, am un gand care ma sufoca, dar nu-l pot spune nici aici...gandurile rele sunt alea care nu le poti spune nimanui, nici celei mai dragi persoane, pentru ca posibil de va crede stupida...Hmm, nu tine de shkoala, dar akolo vreau cel mai mult akum...sa uit, sa nu mai stau k o oaie in casa...
Ieri am vrut sa ma plimb....foarte mult am vrut...de obicei stau toata ziua in casa si nu fac nimic decat ma uit in calc' si ascult Coma (nu askult nimik mai mult deja o saptamana)...Nu am fost afara...nu e nimeni cu cine sa-mi impartash cele mai bizare dorintze...si stiu ca vre-o 2 ani in urma ash fi avut cu cine pleka, deshi nu ash fi simtzit dorintza, ash fi vorbit la telefon, dar ieri... Nu e nimeni alaturi... Ne simtim singuri.. Si suntem singuri...
In casa miroase a ciuperci care le-am cumparat dimineatza... Nu pot scri nici un rand pentru noua nuvela...sta simplu pe masa...shi daka nu voi incepe sa scriu astazi nu voi reushi pana la ziua X... Ma simt absolut proasta...am criza de scriitor paranoic...XDD....nu-mi place nimik, shi akush ma bag in depresie...XDDD kred k in curand voi pune poze cu ai mei...oamenii de care imi este dor, care sunt far away from here...
Sper sa mai revin astazi cu ceva veki shi nou...Nu va iubesc, dragii mei, nu va iubesc...Pentru ca nu totzi meritatzi asta...

vineri, august 07, 2009

Road to Nowhere

2 au reacţionat

Poza care caracterizeaza inceputul unei nuvele...Va urma un fragment din "Captivi in minutul 25"

Ganduri

0 au reacţionat
Incet se deschide Winamp-ul, ca sa ascult toate piesele de Coma... Ma apuca nostalgia dupa toamna...O, s-a pornit cantecul meu preferat "Canta-mi povestea"...Imi aduce aminte de viitor...De vara trecuta...Shi presimt ca de iarna viitoare...Ma concentrez greu, acasa merge reparatie, shi creatia nu mai merge...Sper ca maine voi posta ceva din nuvele, un fragment sau 2... Vreau bomboane shi multa linishte..."Du-am aiurea..Shi spune-mi ca nu-tzi cer prea mult"...Maximalism, oameni...
Imi beau ceaiul fara zahar, shi ma gandesc la oameni. E greu sa fii om... Cuget cu greu, ascul "Culori", e o piesa care o ador, stau in coma mea...Ashtept oamenii care n-o sa fie de prisos, shi incerc sa captez inspiratzia... Vreau la cimitir, intr-o zi ploioasa, sa ma uit cum cad acolo frunzele, peste oameni demult plecatzi, care ne vor chema in pulbere peste 10, 20 sau 30 de ani...nu planific mai mult.
Din piept imi ies nishte fiori, mult mai presus de cuvinte... Imi lipseshte un cineva, sau 2, sau 3...Imi lipsesc eu...Carantinam, popor.
hmm, ma mandresc cu blogul asta, sunt o egoista fara pereche...Ne rotim de-a oaia...nu mai facem nimic, oameni. Aratam ca nishte harciogi din colivii, cu fetzishoarele lor funny invartindu-se in roata aia...Shi cineva se uita la ei prin gratiile coliviei...Nu trebuie sa uitam, ca poate cineva ne priveshte plictisit shi ne zadara ku degetul prin gratiile imensei noastre colivii...
3 au reacţionat

Hm...Prima zi pe blog...Da...Nu shtiu cum ma simt, posibil ca satisfacuta...Inainte cautam tot felul de locuri unde sa scriu cum ma simt astazi, iar acum pot scri aici, la inceput nevazuta de nimeni, ca o fantoma vie, shi nespus imi place asta...Cand lumea ma intreba daca poate am un blog, spuneam ca mi-e frica sa-mi fac unul, sh nu-l voi face nicicand...Aga..XD chiar ca...)) Shi cand am mai vazut ca o bunicutza de 90 de ani are blog, am ramas cu gandul ca nu tre sa am sh eu 90 pentru a-l face....Deci, welcome to me=) ta-da-dam..XD